Crin Antonescu, atac la Ciucă: Cum să votez pe cineva care îmi spune doar că la Revoluție tăia porcul?
Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, îi aduce critici severe candidatului Nicolae Ciucă, despre care spune, într-o emisiune la Metropola TV, că nu poate avea votul lui atît timp cît se autodescrie drept executant de ordine venite de sus și nu are curajul unor minime opinii în chestiuni majore. Crin reamintește și spinoasa problemă a activității militarului Ciucă la Revoluție, despre care acesta păstrează o tăcere suspectă.
”Un om care vrea să fie conducătorul unei națiuni, mă refer la dl Ciucă, întrebat ”dle, dacă ai fi în locul lui Iohannis, ai plăti banii ăia înapoi sau nu?”, să-mi spună că nu comentează despre președintele țării? Păi vrei să fii președintele țării, ești un lider, vrei să fii un lider, trebuie să-mi spui cum crezi că e corect. Nu-i impui tu lui Iohannis ce să facă, dar trebuie să-mi spui cum crezi tu că e corect” a spus Antonescu.
”Nu am fost niciodată în situația de a propune la președinția României un om care în propria sa carte să-mi spună cum, în momentele cheie ale vieții sale politice sau publice, nu a făcut decât să execute ordine. Cum pot să votez eu pe cineva conducător al României când îmi evocă în carte revoluția sau ce-a fost, lovitura de stat din decembrie 89, un om tânăr – cred că avea 20 de ani – și îmi spune doar că tăia porcul, că circulau niște zvonuri care îl indispuneau și că după aceea a primit ordin și s-a dus la unitate și trecem la sfârșitul lui 90.
Dar niște sentimente ți-au provocat acele întâmplări? Totuși sunt zilele fondatoare ale acestei lumi în care trăim și candidăm și suntem în libertate… După aceea mi se spune tot de către dl Ciucă că a intrat în politică pentru că l-a sunat președintele și l-a rugat și că a luat această rugăminte drept ordin! Eu pot să accept un președinte al României care doar a executat și execută ordine?” a conchis, retoric, Crin Antonescu.