Politică

Ciucă și Ciolacu au eșuat la negocierile cu profesorii: Grevă generală de luni

Reprezentanții sindicatelor din educație au transmis miercuri, 17 mai, că rămâne în vigoare organizarea grevei generale. Anunțul vine în urma discuțiilor pe care le-au avut profesorii cu premierul Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.

„Este clar, de luni vom avea grevă generală”, au declarat liderii de sindicat după discuțiile de la guvern, spunând că au primit promisiuni, potrivit Digi24.

Creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială cerute de sindicaliști nu fac obiectul contractului colectiv de muncă, potrivit unui comunicat de presă comun al Ministerului Educației și al reprezentanților federațiilor sindicale.

„În contextul grevei de avertisment de astăzi, 17.05.2023, Ministerul Educației și federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar fac următoarele precizări:

– Creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială solicitate de federațiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă. Prin urmare, acestea nu pot fi negociate cu Ministerul Educației.

– În ceea ce privește salarizarea cadrelor didactice, Ministerul Educației a înaintat către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin adresa nr. 8.551/16.02.2023, o serie de propuneri privind noile grile de salarizare pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic. Adresa este semnată și asumată de reprezentanții tuturor federațiilor sindicale în domeniul învățământului, inclusiv învățământul superior. Ministerul Educației susține principiul stabilirii salariului de bază al profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie, urmând ca întreaga grilă să fie construită pornind de la acest principiu.

Mâine, 18.05.2023, va avea loc prima întâlnire a comisiei constituite în vederea negocierii unui nou contract colectiv de muncă”, arată comunicatul

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button