Cițu vrea să deschidă stațiunile de pe litoral de 1 mai și de Paște

Florin Cîțu va propune Comitetului Național pentru Situații de Urgență ca stațiunile de pe litoral să deschise de 1 mai şi de Paşte, bineînțeles, cu respectarea regulillor de protecție- inclusiv cu purtarea măștii de protecție în spații deschise.

Pentru a evita aglomerația din stațiuni, acestea vor fi deschise, dar cu capacitate de maximum 70%, așa cum sunt stațiunile de la munte. Comitetul Național pentru Situații de Urgență se reuneşte joi pentru a face noile recomandări, înaintea ședinței de Guvern în care va fi aprobată şi o nouă prelungire a stării de alertă în România pentru pandemia de COVID-19.

Pentru noaptea de 1 spre 2 mai, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului, premierul Florin Cîţu a propus CNSU modificarea restricţiilor, astfel încât pentru cei care vor merge la slujba de Paște la biserică, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00, iar magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște.

%d blogeri au apreciat: