SĂNĂTATE

Anthony Fauci: Nu vom scăpa niciodată de COVID

Anthony Fauci, consilier al președintelui Joe Biden, crede că SARS-COV-2 nu va fi niciodată eradicat. Astfel, cetățenii de pe întreg mapamondul vor trebui să se învețe să trăiască cu virusul și, eventual, anumite focare de COVID-19.

„Nu vom eradica niciodată acest lucru. Am eradicat doar un virus și acela este variola. Eliminarea poate fi prea aspirațională, pentru că am făcut asta doar cu infecții pentru care am avut o campanie masivă de vaccinare, precum poliomielita și rujeola. Chiar dacă nu am eradicat (n.r. – acei viruși) de pe planetă, nu avem cazuri, cu puține excepții, în SUA”, a declarat Fauci.

Pentru că nu va fi eliminat vreodată SARS-COV-2, se va ajunge totuși, la un moment dat, în punctul în care virusul nu va mai reprezenta o mare amenințare pentru oameni și, astfel, toate activitățile economice și sociale vor putea fi reluate ca înainte, a spus Fauci.

„Nu va fi eradicat și probabil că nu va fi eliminat. Va fi un nivel scăzut, scăzut, scăzut de infecție, care, într-adevăr, nu va interfera cu modul nostru de viață, cu economia noastră, cu capacitatea noastră de a ne deplasa în societate, cu capacitatea noastră de a face lucruri în spații interioare închise”, a mai precizat expertul în sănătate, în cadrul unei conferințe de presă.

Fauci a mai precizat că speră, totuși, ca un pas decisiv în controlul crizei COVID să se facă în anul 2022, în „câteva luni”.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button