Chirieac: În Marea Britanie, elitele politice se cresc și se pregătesc, la noi sunt luate de pe stradă şi sunt numiţi miniştri
Rishi Sunak este noul premier al Marii Britanii. Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre această numire, pe care o compară cu un moment istoric pentru SUA.
”Este, dacă vreți, momentul pe care l-au avut Statele Unite în 2008, când a câștigat alegerile Barack Obama, primul afro-american care s-a dus la Casa Albă. Sunak este fiul unor imigranți indieni, care au ajuns în Marea Britanie din Africa, Tanzania, educat în Marea Britanie, că de asta englezii sunt unde sunt și în Europa de Est suntem pe unde suntem. A făcut filosofia la Oxford, economia la Stanford și, sigur că da, este în această situație nouă, în care domnul Sunak este posesorul unei averi de 730 de milioane de lire sterline. E miliardar practic, ce să mai vorbim, prin căsătoria sa cu o doamnă din India foarte bogată”, a spus Bogdan Chirieac, la Antena 3.În privința educației sale, Sunak este expert în finanțe, iar experiența sa ar putea fi benefică redresării țării.
”El are argumente solide în favoarea sa și argumentul său este în primul rând educația aleasă pe care o are domnul Sunak fără doar și poate, plus experiența ca ministru de Finanțe. Vedeți, în lumea occidentală și mai ales în Marea Britanie, elitele politice se cresc și se pregătesc. La noi se aduc de pe stradă și se pun ministru, dat fiind că așa hotărăște un partid. Atunci, de asta avem tot felul de experiențe nefericite în Europa de Est, inclusiv sau mai ales în România, iar în Vest sunt aceste elite politice care cresc 20 de ani până să ajungă să conducă cu adevărat o țară”, a mai afirmat analistul politic.