Ce se ascunde în spatele deciziei privind pensiile private? Banii au dispărut. Țeapă.

Decizia de a bloca retragerea integrală a banilor din pensiile private la momentul pensionării nu are nimic de-a face cu „protecția financiară” a românilor. În realitate, este o operațiune de acoperire a unei găuri uriașe. Fondurile au fost stoarse de resurse prin presiuni politice, forțate să cumpere titluri de stat pentru a alimenta un buget public risipit pe luxul politicienilor, pomeni electorale și sinecuri.
Astăzi, conturile acestor fonduri nu mai conțin bani lichizi, ci doar hârtii ale statului, pe care Ministerul Finanțelor nu vrea și nu poate să le răscumpere brusc. Dacă românii ar putea să-și retragă toți banii odată, s-ar vedea imediat dimensiunea jafului: economiile de-o viață au fost folosite ca să țină în viață un stat corupt și incompetent.
Administratorii fondurilor nu au fost spectatori, ci actori principali. Comisioane uriașe, performanțe slabe și supunere totală în fața ordinelor politice au completat rețeta perfectă a devalizării. Cine nu a acceptat regulile, a fost scos din piață.
În spatele discursurilor despre stabilitate și siguranță se ascunde cea mai mare țeapă financiară de după FNI. O schemă prin care românii au fost obligați să economisească pentru pensie, dar au ajuns să finanțeze perpetuu o clasă politică parazitară. Țeapa e completă, iar factura se va vedea la bătrânețe.