Politică

Ce fumează Cîțu? Declarație halucinantă: „Avem aproape cel mai ieftin combustibil din UE”

Oare ce fumează premierul Cîțu? Acesta a făcut recent o declarație halucinantă, precizând că prețurile au înregistrat doar o creștere temporară: „Avem aproape cel mai ieftin combustibil din UE”. El a mai spus că dacă situația ar fi fost gravă, Banca Națională ar fi luat măsuri. Reamintim că BNR a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor.

Premierul a mai spus că Banca Centrală nu a crescut dobânzile, astfel nefiind „îngrijorată” de creșterea inflației, arătând că „este temporară”.

„Creşterea economică se reflectă şi în buzunarele românilor care nu câştigă 3.000 de euro. Vorbim de salariul mediu net pe economie care creşte cu 7,4%. După ce iau toate taxele, creşte cu 7,4%. E o discuţie mai amplă cu preţurile. M-am uitat şi eu. Ştiţi că marţi sau luni BNR a prezentat raportul asupra inflaţiei. Decizia Băncii Naţionale de săptămâna trecută dacă ar fi fost o creştere permanetizată a preţurilor, ar fi decis creşterea dobânzilor. Avem de acolo un semnal.

M-am dus la raportul BNR să văd de unde vin aceste preţuri. Majorarea în preţul intern la combustibililor, ameliorarea condiţiilor de cerere pe plan intern şi global, perturbări ale lanţului de valoare adăugată, ştiţi foarte bine e pandemie globală, uşoară depreciere a monedei naţionale în raport cu euro. De aici ar veni cele mai mari creşteri în România.

Tot BNR spune că creşterea cotaţiei ţiţeiului se vede rapid în preţul combustibililor, în timp ce factura gazelor se ajustează cu anumite întârzieri. Am văzut această creştere în toată Europa. România rămânem cu al doilea cel mai ieftin combustibil din UE după Bulgaria, chair şi cu această creştere”, a spus premierul.

Florin Cîțu a mai spus, referitor la creșterea prețurilor, că este cauzată și de yranziţia la o energie verde, care „costă şi acest lucru se vede în preţul energie şi în perioada următoare.

Back to top button