AUR solicită demisia lui Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, după ce zeci de copii au stat blocaţi mai multe ore în câmp, în trenul Mangalia-Arad
Reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că solicită, în mod public, demisia lui Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor. Reprezentanţii AUR susţin că „ar fi un gest minim și firesc de asumare a responsabilității, în condițiile în care, noaptea trecută, trenul Mangalia-Arad, având printre pasageri 30 de copii care se întorceau dintr-o tabără, au fost nevoiți să staționeze timp de nouă ore în plin câmp. Fără apă, fără mâncare, fără aer condiționat„.
George Simion, copreşedinte AUR: Infrastructura noastră feroviară este un adevărat punct nevralgic. Mult prea des, atât vara, cât și în sezonul de iarnă, în condiții de intemperii sau de vreme extremă, românii circulă în adevărate trenuri ale groazei. Aceasta este o teribilă realitate, o cruntă situație de fapt, de care ne lovim din ce în ce mai des. Nenumăratele ore pe care românii le-au pierdut pe căile ferate par să nu conteze nici pentru actuala administrație a Ministerului Transporturilor. Lipsa unei viziuni de reformă autentică va conduce la singurul obiectiv asumat de ministrul USR: privatizarea CFR Marfă și CFR Călători.
Claudiu Târziu, copreşedinte AUR: Am aflat cu revoltă ce s-a întâmplat cu trenul plin de copii care au stat 10 ore în câmp din cauza modului absolut dezastruos în care funcționează Ministerul Transporturilor, în general, și CFR Călători, în special. Este o dramă și o traumă care va rămâne atât pentru copiii care au fost nevoiți să îndure căldura sufocantă, fără apă și hrană, cât și pentru părinții care îi așteptau și care știau prin ce trec copiii lor. În orice țară din lumea civilizată, factorul suprem de decizie din cadrul Ministerului Transporturilor ar fi trebuit deja să-și fi dat demisia sau să fie demis. S-a întâmplat în numeroase alte cazuri când, pentru evenimente cu un impact mult mai mic, miniștrii și-au asumat și au plecat acasă.