Politică

AUR pentru România: Toată lumea la vot! Sunt disperați și îi putem învinge fără drept de apel pe 1 și 8 decembrie

Discursul integral al președintelui AUR, George Simion, susținut la evenimentul “AUR pentru România”:

Am fost singuri împotriva tuturor și am rămas în picioare. Suntem azi mai mulți ca oricând. Mulțumesc oameni de AUR!

Asta ar fi cea mai mare tristețe pentru mine în această viață, să vă dezamăgesc. Știu cum am început împreună, de la zero, o mișcare de redeșteptare națională. Știu cum ne-au denigrat în toate aceste luni. Știu cât de tari ați fost la aceste denigrări. Știu cum am convins oamenii să înghită mizeriile dirijate prin presa de partid care a primit sute de milioane de euro ca să ne doboare. Și noi suntem aici, în picioare, vii, mai mulți ca oricând, și cu o șansă enormă în față.

PSD-ul a plecat acasă! Cine credea că nu o să intre vreodată un candidat al PSD-ului în turul 2? Și o maimuță, dacă puneau, tot intra. Uite că maimuța asta n-a mai intrat. Am parcurs sute de mii de kilometri prin țara noastră în ultimii patru ani. Am văzut sărăcia, am văzut suferința, dar am văzut și speranța. Și pentru această speranță voi lupta până la capăt, așa cum am promis, până îmi cedează genunchii. Ați fost extraordinari. M-am bucurat când anul acesta am reușit să ajung la Pitești, am reușit să ajung la mausoleul de la Mateiaș, am reușit să ajung la Topoloveni, la Priboieni, la Focul de la Sumedru, am reușit să ajung la Rucăr, am reușit să ajung la Poienarii de Muscel, am reușit să ajung la Ștefănești, am reușit să ajung la Costești, am reușit să ajung la Curtea de Argeș, am reușit să ajung la Muscel, la Jugur. Peste tot, oameni extraordinari.

Voi sunteți spiritul AUR, sunt bucuros și trebuie să înțeleagă toată țara mesajul pe care îl transmitem de aici, de la Pitești. Duminică, cei care o să ocupe primul loc, și dacă a plecat maimuța acasă, PSD-ul nu o să mai fie pe primul loc, cei care o să fie pe primul loc o să dea țării primul ministru. De asta trebuie să avem foarte mare grijă ce votează românii. Duminică, să îndemnăm pe toată lumea la vot, să avem grijă că se fură și se va fura, a fost o minune de la Dumnezeu ce s-a întâmplat. Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea. Astăzi stăm împreună în fața unui moment istoric. Rezultatul votului de duminică ne-a arătat un lucru clar, că românii s-au săturat de partidele vechi, de minciuni, de trădare și de corupție.

Votul românilor a fost semnalul de alarmă și votul de duminică o să fie acțiunea. Este dovada clară că poporul român nu mai acceptă ciuci și ciolaci, nu mai acceptă sfidarea lui Klaus Werner Iohannis, nu mai acceptă să fie umilit și ignorat. Poporul român a vorbit și a spus răspicat că este timpul să ne luăm țara înapoi, să ne reconstruim demnitatea și să ne unim în jurul valorilor care ne definesc: Familie, credință, națiunea, libertate!

Deși credeam că o să audă strigătul românilor, partidele nu au auzit poporul și vor să se alieze într-o mare coaliție contra românilor. Ne-au acuzat pe noi că facem blat cu PSD-ul și, iată, s-a dovedit că niciodată nu batem palma cu sistemul, s-a dovedit că nu există niciun blat. Dar acum, marele blat prinde contur. A zis-o covrigarul Marcel astăzi. Alianță PSD-USR-PNL, o mare coaliție împotriva suveraniștilor. Sunt disperați. Tocmai mă uitam când am venit încoace pe știri. Analizează și să vedeți pe cine pun ei să analizeze. Ei nu știu ce s-a întâmplat. Înțeleg. Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu traduce scorul mare obținut de Călin Georgescu. Psihologul criminalist, mă nu vă e rușine? E nevoie de traducere? N-ați înțeles ce s-a întâmplat? Ne-ați jignit prea mult, ne-ați umilit, ne-ați pus în genunchi în fața tuturor națiunilor de pe globul ăsta, ne-ați tratat cu dispreț. Ați furat până n-ați mai putut. V-ați angajat amantele, secretarele.

V-ați plimbat cu avioane private pe banii românilor. Și acum faceți o coaliție din asta, stânga-dreapta, pregătită să stingă lumina completă în România.

USR împreună cu PSD și cu PNL, cu toții la guvernare, cu toții la ciolani. Dușmănii vechi transformate în prietenii noi. Așa-zisa stângă cu așa-zisa dreaptă. Să le fie rușine! De ce?Pentru a nu permite ca românii simpli să fie și ei la conducere pentru prima oară după 35 de ani. Ei știu ce au făcut în decembrie sângeros ’89. Au luat puterea de la poporul român, au înstrăinat industria, au înstrăinat resursele solului și subsolului, au închinat suveranitatea naționale altora. Și acum vin fără rușine și inventează.

Dar duminică sunt convins că fiecare dintre voi o să vorbească mai departe, o să intre acolo unde n-ai voie să intri, pe TikTok și pe Facebook, și o să transmită mesaje. Și o să se audă la vot vocea poporului, duminica asta și duminica viitoare, și o să tacă definitiv aceste partide corupte, trădătoare, picantrope și avare.

USR-iștii sau baronii PSD-iști o să fie loviți cu atâta forță de poporul român. Votarea este începutul unei revoluții a bunului simt. Este o reacție autoimună a neamului nostru în fața virusului neomarxist, în fața virusului woke, care ne-a împânzit societatea în ultimii ani. Și aici în România și peste tot în lumea liberă. Românii s-au săturat de experimente sociale, s-au săturat de propagandă LGBT în școlile în care învață copiii noștri. S-au săturat să le fie spus în fiecare zi că istoria românilor nu contează și că tradițiile și credința românilor nu mai semnifică nimic în această lume nouă, minunată. Românii s-au săturat și au mers la vot și vor merge și duminica asta și duminica viitoare. Cei care contestă victoria și acuză poporul român că nu a votat cum trebuie, conform regulilor, cu cine trebuie, sunt aceiași care vor să vă răpească drepturile.

Protestele de stradă de ieri și de azi ale progresiștilor și ale globaliștilor, ale celor care nu pot accepta voința neamului românesc, nu sunt altceva decât o negare a democrației și a libertății.

Pe contra andidații noștri i-ați văzut aseară la Universitate în toată splendoarea lor. Și îi vedeți de două zile cum plâng în batistă la toate televiziunile. Nu vor să recunoască realitatea. Își ascund eșecul în spatele unor minciuni sfruntate. Mint în spațiul public și găsesc vinovați imaginari. TikTok-ul, Rusia, finanțări externe, trolii, boții, în loc să-și asume că poporul român s-a săturat de ei și preferă să trăiască acești demenți în propria bulă confortabilă, în scaunele lor moi, cu mașină la scară, în care doar ei, conform acestei lumi, au voie să conducă. Doar ei au dreptul să decidă. Doar ei au dreptul să profite. Apropo, pentru că se uită mulți acum și bandele G4 și latrinele la această filmare, și SNSPA-ul și toate coardele neomarxiste, nu-i mai trimiteți pe băieții ăia slăbuți la protest. Că este frig, e frig afară și o să răcească la ovare. Din păcate, cum îi scoateți la comandă, în stradă, împotriva voinței poporului român și împotriva democrației, voi sunteți dispuși să-i scoateți și la război. Dar noi nu vom permite asta. Vrem liniște în țară și pace în lume. Acesta este mesajul nostru și cred că a fost clar și bine explicat de domnul general Chelaru, și îi mulțumesc că ne-a fost părinte spiritual și păvază în acesti cinci ani.

Dragii mei, partidul adevărat nu este PSD, PNL sau altă siglă. Partidul este poporul român. Noi cei de aici care am rezistat în fața tuturor încercărilor de manipulare suntem adevărata forță a acestei țări. Și noi am decis la unison că trebuie să ne regăsim strălucirea ca națiune. O strălucire care vine din neutralitate, din demnitate, din unitate. Românii nu mai pot fi păcăliți.

Am văzut cum ani la rând voturile poporului român au fost manipulate, cumpărate pe un kilogram de zahăr sau de făină, măsluite, schimbate, vândute.

Ne-au tratat ca pe o masă de manevră, crezând că pot decide în locul nostru. Au greșit mult, s-au jucat atât de mult cu alegerile, le-au comasat, și-au bătut joc de primari, până n-au mai putut conta pe primari. Până când n-au mai avut forță primarii, până când n-au mai avut interes primarii, până când și primari lor ne-au votat pe noi.
Românii au demonstrat că sunt vigilenți, că sunt puternici, că nu se mai lasă înșelați. La Antena 3 și pe toate canalele lor de propagandă, unde nici astăzi nu suntem invitați, nu vorbesc decât despre acest lucru. Sunt absolut uluiți PSD, PNL și USR, nu pot accepta că românii s-au trezit, că nu mai pot controla voința poporului român. Vedem acum aceleași atacuri asupra lui Călin Georgescu precum cele asupra mea. Că ieșim din NATO, că ieșim din UE, că suntem ruși, cu masonii, evreii, și așa mai departe. Fie vorba între noi, atacurile astea nu m-au slăbit, din contră, ce nu te omoară, te face mai puternic! Și mă vedeți, fiecare, în fața voastră și în mijlocul vostru, așa cum am stat de fiecare dată.

În loc să ne dezbine, au reușit să ne unească și mai mult. Orice glonț care îl trag ei în direcția noastră ricoșează tot către ei.

Suntem mai uniți decât am fost vreodată. Știu că suntem pe drumul cel bun pentru că am enervat viesparul, am supărat o mafie politică ce nu vrea să piardă controlul. Ghinion. L-ați pierdut deja, băieți.

Mai avem trei zile până la primul tur, trei zile în care putem face campanie, miercuri, joi și vineri.

Duminică vor putea vota în diaspora doar cei care au acte pentru respectivele țări, surorile și frații voștri care sunt acolo. Deci să-și pregătească actele prin care arată că domiciliază în Germania, Franța, în Italia, în Spania și peste tot pe tot globul. Noi nu vom putea vota decât în locul unde avem domiciliul. Și ca să dăm țării Guvern, trebuie să fim pe primul loc, ca Argeșul să fie reprezentat de oameni capabili, cum este domnul general Chelaru, cum este Bogdan Velcescu, cum este Cristina Butura, cum sunt oamenii din echipa de aici, din Argeș, cărora le mulțumesc. Îi mulțumesc Paulei, îi mulțumesc Ralucăi, îi mulțumesc Ionelei, îi vă mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru ce-ați făcut în localitățile voastre. Mulțumesc colegilor pe care îi văd aici de la Vâlcea, celor de la Dâmbovița și întregii noastre echipe.

Câte presiuni n-am avut, câte atacuri interne n-am avut la candidaturile la locale, la candidaturile la parlamentare, câte au inventat ei, cum au vrut să ne dezbine, n-au reușit. Pentru că noi nu candidăm pentru o funcție, noi nu candidăm pentru noi, noi nu suntem aici ca să luăm noi pentru noi.
Nu mai mințiți că o să scoatem România din NATO, dar trebuie să spunem suficient de clar și că noi candidăm pentru România și pentru români, nu pentru Ucraina, nu pentru alte țări. Noi suntem în slujba poporului român și trebuie să ne preocupăm în primul rând de poporul român care astăzi suferă extrem de mult.

Și trebuie să explicăm românilor să voteze cu sufletul duminică pentru o țară liberă și demnă, să voteze pentru o Românie suverană, puternică și unită, să voteze pentru schimbarea care ne va reda demnitatea de ziua națională pe 1 decembrie și duminica de după aceea pe 8 decembrie.

Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de stabilitate, avem nevoie de siguranță, avem nevoie de pace. Dar mai presus de toate, românii au nevoie de un scop, de un rost și de pace în suflete și în case. Această pace nu vine de la partidele care ne-au condus în ultimii 34 de ani.
Nu vine din jocuri politice sau din promisiuni deșarte, nici din susținerea necondiționată a unui război care, după cum vedem, riscă să se răspândească în toate colțurile lumii. Pacea vine din unitatea noastră interioară ca popor. Poporul român are o capacitate extraordinară de revigorare și refacere. Renaștem din resturi împrăștiate în istorie și ne regrupăm urgent, în câteva secunde, ca armatele române distruse la Stalingrad. Renaștem din resturi împrăștiate în istorie.

Când noi suntem uniți și când lucrăm împreună, după cum ați putut vedea, în AUR, în duhul unității, nimeni nu ne poate sta în cale. Am demonstrat asta de-a lungul istoriei și acum avem ocazia să o demonstrăm din nou. Dragi români care ne priviți astăzi nu la vreo televiziune, ne priviți pe TikTok și pe Facebook, în direct, lupta noastră nu s-a încheiat. Rezultatul de duminică este doar începutul. Mai avem de muncit, mai avem de luptat pentru a câștiga alegerile parlamentare, care sunt, din multe puncte de vedere, și mai importante decât cele prezidențiale, și pentru a sluji voința acestui popor până la capăt, în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Știu cât de bine organizați sunteți aici, în Argeș, și știu cât suflet au pus și colegii din țară. Și fac un apel pentru fiecare dintre voi, mobilizați-vă, vorbiți cu familia, cu prietenii, cu vecinii, spuneți-le ce înseamnă schimbarea noastră, ce reprezintă șansa unică de a ne recăpăta țara din mâinile murdare ale unei clase politice aflate pe drum spre coșul de gunoi. Explicațiile, pentru că nu ne punem pe noi mai presus și nu cerem vreo funcție. Susținem necondiționat poporul român, suntem în slujba poporului român și nu vrem nimic pentru noi. Fiecare vot contează. Pe 1 și 8 decembrie trebuie să ieșim la vot mai hotărâs ca niciodată. Avem de ales între un trecut care ne-a ținut în genunchi și un viitor în care să fim din nou liberi, demni și respectați. Împreună putem reda țării noastre strălucirea pierdută. România nu este a partidelor politice. România este a noastră a românilor. Am stat până la capăt pentru a ne elibera de cei care au distrus țara noastră, de cei care ne-au furat viitorul și cei care ne-au tratat ca pe o simplă resursă de exploatat.

Acești politruci nu înțeleg un lucru fundamental. Într-o democrație adevărată, poporul este suveran. Votul nostru nu este negociabil de ignorat și nu este o simplă formalitate cum încearcă ei acum să scoată fel de fel de moderatoare, de reporterițe, de analiști, de psihologi criminaliști să ne explice. Nu. Votul este expresia cea mai puternică a demnității românilor. Și nu îi vom lăsa, după bătaia de joc din ultimii 35 de ani, după experimentul din timpul pandemiei când ne-au închis în case și au vrut să ne oblige să ne vaccinăm, îi vom lăsa să ne fure iarăși demnitatea. Astăzi trebuie să fim mândrii de tot ce am realizat și astăzi mă înclin și vă spun mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru cât de mult ați luptat. Gândiți-vă de unde am plecat din 2020 și unde suntem acum, la un singur pas, să redăm România în mâinile românilor, a suveraniștilor, a patrioților. Poporul român a ales să nu mai stea în genunchiat. Suntem puternici, suntem curajoși și anul acesta nu facem politică, nu facem jocuri de culise, nu facem blaturi, ei fac blaturi PSD, PNL, USR.

Noi facem istorie prin curaj! Este timpul ca flacăra suveranismului să strălucească în Parlamentul României și avem nevoie de primul loc la alegerile parlamentare pentru a da țării o majoritate guvernamentală. De mâine trebuie să ne pregătim din nou pentru trei zile de luptă pentru ce urmează. Împreună putem aduce schimbarea pe care o așteptăm cu toții de 35 de ani. Trebuie să-i oferim candidatului la alegerile prezidențiale, candidatului suveranist, lui Călin Georgescu, infrastructura necesară, contactele, ceea ce am reușit, legăturile dintre noi, organizarea noastră pe care nu are niciun partid, nici o forță patriotică din România. Trebuie să păzim voturile lui Călin Georgescu în secții, trebuie să integrăm voluntarii din mișcarea din jurul lui Călin Georgescu în organizațiile noastre locale, în satele și orașele noastre. Pe 1 și pe 8 decembrie se duce lupta dintre suveraniști și globaliști și trebuie să fim toți pentru unul și unul pentru toți.

Așa să ne ajute Dumnezeu! Am cântat imnul împreună și vă mulțumesc pentru asta. Și era o strofă la final, „murim mai bine în luptă cu glorie deplină decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost pământ”.

O să câștigăm! Aveți încredere în voi și aveți încredere în Dumnezeu! Mulțumesc că mă acceptați să fiu unul dintre voi!

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button