AUR este răspunsul românilor la proasta guvernare a marilor partide
AUR a fost, într-adevăr, surpriza alegerilor din 6 decembrie, în special pentru reprezentanții partidelor politice tradiționale din România – PSD și PNL, fapt care denotă că atât strategii sus-numitelor partide, cât și influencerii promovați intens, nu cunosc aproape deloc românii.
În ultimele două zile, George Simion, liderul AUR, dar și românii care au ales să pună ștampila pe acest partid nou, au fost etichetați în fel și chip de către mass-media: de la legionari, la comuniști, oamenii rușilor, până la needucați și, probabil, săraci cu duhul.
Ce nu spune nimeni însă este următorul lucru: apariția AUR e de fapt rezultatul competiției politice dintre partidele tradiționale din România în materie de proastă guvernare.
Alianța pentru Unirea Românilor va avea 10% din viitorul Parlament. George Simion a declarat în repetate rânduri că nu va face nicio coaliție cu primele trei partide câștigătoare: PNL, PSD, USR PLUS.