Se pare că, după atâția ani de Uniune Europeană, încă nu am învățat regulile jocului. Altfel cum să ne putem explica faptul că, deși Uniunea Europeană este un model economic bazat pe exporturi și pe excedente de cont curent, România se construiește pe sine cu o bază nesigură, inundată de deficite din ce în ce mai mari, potrivit lui Petrișor Peiu.
Datele Eurostat ne confirmă că țara noastră a rămas și după primul trimestru din 2021 una dintre campioanele Europei la deficit de cont curent, în contrast puternic cu o Uniune care are un excedent trimestrial de 186 de miliarde de euro:
Lecția de anul trecut, când am acumulat un deficit de cont curent de 11,4 miliarde de euro, nu ne-a fost de mare folos, de vreme ce în primele trei luni ale anului am marcat un nou deficit de cont curent, de 3 miliarde de euro, de trei ori mai mare decât pe primul trimestru al anului trecut.
Numai Franța ne depășește, cu un deficit de cont curent de 11 miliarde de euro pe trimestrul I din 2021.
În rest, Europa a rămas așa cum știm: unii acumulează excedente (Germania de 66,5 de miliarde de euro, Olanda de 22 de miliarde de euro, Italia de 7,1 miliarde de euro), iar alții se afundă în deficite (Grecia 2,7 miliarde de euro, Spania 2,1 miliarde de euro, Croația 1,4 miliarde de euro).
Statele est-europene nu par a fi printre modelele noastre: polonezii au un excedent de 2,9 miliarde de euro, cehii unul de 3,1 miliarde de euro, iar ungurii unul de 0,6 miliarde de euro.
Noi, cei care știm că statisticile românești apar cu o lună înaintea celor europene, am aflat că situația s-a degradat și mai mult după ce a mai trecut o lună: la patru luni am ajuns deja la un deficit de cont curent de 4,7 miliarde de euro, dublu față de cât era după primele patru luni din 2020:
Sigur că, la prima vedere, aceste cifre seci nu spun mare lucru, dar dacă citim liniile importante din tabelul de mai sus, vom vedea că, în perioada ianuarie-aprilie 2021, România a importat bunuri cu 7,2 miliarde de euro mai scumpe decât a exportat și a compensat doar în mică măsură prin exportul de servicii cu 2,8 miliarde de euro mai scumpe decât serviciile importate.
Acum pare ceva mai concretă situația noastră, nu? Dacă ne gândim că principala piatră de moară a unei balanțe de plăți atât de pronunțat deficitară este gaura din comerțul exterior de bunuri, de peste 7 miliarde de euro în doar 4 luni, e totul clar. Asta va aduce un deficit la comerțul exterior cu bunuri de peste 21 de miliarde de euro pe tot anul 2021! Cam 10% din PIB, mai precis…
Dacă ne uităm pe tabloul acestui deficit înspăimântător și fără egal printre statele central și est-europene, vom înțelege toate punctele vulnerabile ale economiei noastre:
Iată din ce se compune deficitul comercial cu bunuri de peste 7 miliarde de euro:
- Aproape jumătate (3,2 miliarde de euro) vine de la industria chimică distrusă de regimurile de după 1990
- Încă 1,1 miliarde de euro deficit la comerțul cu combustibili
- 1,7 miliarde de euro diverse materii prime
- Și încă 1,1 miliarde de euro din comerțul cu produse alimentare.
Cam ăsta e deficitul nostru comercial, oameni buni: industria chimică și petrochimică demolate, siderurgia redusă la mai puțin de o treime și reducerea efectivelor de porci la o treime din cât era înainte de 1990!
Cum arată acum cumulul dintre demolarea rafinăriei Arpechim, a combinatului Doljchim, închiderea celor nouă combinate de producere a îngrășămintelor și distrugerea fermelor de reproducție a porcilor?
Dacă cineva ar fi vrut să vadă cursul dezastruos al economiei noastre, l-ar fi putut vedea de peste 20 de ani. Dar noi am preferat să ne lăsăm păcăliți cu minciunile triumfaliste ale diferiților politicieni. Acum plătim pentru că am vrut să credem altceva decât ceea ce vedeam cu propriii ochi.
Nici măcar astăzi nu pare niciun guvernant deranjat de disonanța profundă dintre modelul nostru de dezvoltare și cel european: noi ne bazăm pe consumul a ceea ce nu producem, iar modelul european presupune export net și producție competitivă.
Uniunea Europeană este al doilea cel mai mare importator și exportator al lumii.
UE exportă în afara Uniunii 15,8% din exportul la nivel global și importă din afara Uniunii 14,1% din importurile lumii.
Cel mai mare exportator al planetei rămâne China (16,2% din totalul mondial), iar cel mai mare importator Statele Unite (16,4% din importurile mondiale). Deși atât importurile, cât și exporturile Uniunii sunt pe curbe ascendente, UE rămâne un exportator net, cu o balanță pozitivă la comerțul cu bunuri, în valoare de aproape 200 de miliarde de euro:
Piața internă a Uniunii presupune comerțul intra-comunitar, iar cea externă comerțul extra-comunitar. Iar România are cel de-al patrulea cel mai mare deficit extra-UE la comerțul cu bunuri din Uniune (după Franța, Spania, Grecia și Portugalia), în vreme ce Germania, Olanda și Irlanda au cele mai mari excedente la comerțul cu bunuri extra-UE:
Ceea ce noi deplângem atunci când criticăm ignorarea piețelor tradiționale non-UE se vede și în statistici: România se află printre statele cel mai puternic dependente de comerțul intra-comunitar, în vreme ce Irlanda, Malta, Grecia și Olanda conduc clasamentul statelor cu cele mai mari ponderi ale comerțului extra-comunitar:
Lipsurile din comerțul exterior se văd cu asupra de măsură și în piața forței de muncă, în sensul în care poziția noastră slabă privind balanța comercială se reflectă și în ponderea redusă a salariaților care sunt plătiți din exporturile extra-comunitare: doar 15,5% din angajații români lucrează pentru aceste exporturi:
37 de milioane de persoane (18% din totalul de 209 milioane de angajați din UE) contribuiau la exporturile în afara Uniunii. Un sfert dintre ei provin din Germania (9,3 milioane de persoane), câte 4,5 milioane de persoane din Franța și Italia, câte 3 milioane din Polonia și Spania, 2 milioane din Olanda, 1,3 milioane din România, 1,2 milioane din Cehia și 1 milion de persoane din Belgia.
Dar hai să vedem ce diferențe majore sunt între cei care lucrează la aceste exporturi: cei mai eficienți sunt irlandezii cu exporturi extra-comunitare de 106.000 de euro pentru fiecare angajat, urmați de luxemburghezi (99.000 euro/angajat), maltezi (35.000 euro/angajat) și danezi (34.000 euro/angajat).
Valoarea exporturilor extra-comunitare germane este de 21.000 euro/angajat, iar a celor franțuzești de 17.000 de euro/angajat.
Cu 3.365 euro/angajat, România se află la un nivel de 5 ori mai mic decât media europeană (16.000 euro/angajat), mult în urma polonezilor (peste 6.000 euro/angajat) sau a ungurilor (peste 10.000 euro/angajat). De aici apar, oameni buni, și diferențele uriașe de salarizare dintre estici și vestici, dintre români și polonezi sau unguri.
Ca în orice chestiune amestecată, libera circulație a bunurilor face ca unele state să beneficieze mai mult decât altele de exporturile întregului bloc continental.
Câștigătorii absoluți ai acestui joc de-a libera circulație și al pieței unice sunt Luxemburg (7% din angajați își datorează job-urile efectului de propagare a exporturilor făcute de alte state membre) și Slovacia (5,5%), în vreme ce cele mai mici efecte de propagare le întâlnim la greci și italieni (câte 1,1 % din salariați cu salariile plătite prin efectul de propagare a exporturilor din alte state UE).
România se află în grupa a doua după beneficiile aduse de propagarea exporturilor altor state membre, cu 2-4% din angajați existenți datorită efectului de spill-over (propagare).
Cât privește efectul de creștere a salariaților în piața internă generat de exporturile către state non-UE, România se află pe ultima poziție din Uniune, cu doar 3,1% din totalul angajaților.
Cele mai mari efecte asupra pieței muncii naționale le găsim în Irlanda (10,9% din totalul angajaților), apoi în Luxemburg și Malta (peste 7,3% din totalul angajaților în fiecare dintre ele).
Hai să vedem acum și cum contribuie românii la exporturile altora și cum contribuie alții la exporturile noastre:
Cel mai mult la exporturile noastre extra-comunitare contribuie angajații români (1,104 milioane de persoane), apoi cei din Bulgaria și Ungaria (câte 8 000 de angajați), Germania (6.000 de angajați), Polonia (5.000 de angajați), Italia (4.000 de angajați), Spania, Cehia, Slovacia și Franța (câte 3.000 de angajați), Grecia, Olanda și Austria (câte 2.000 de angajați), Belgia, Croația și Portugalia (câte 1.000 de angajați).
În total, 54.000 de alți europeni care contribuie la exporturile noastre extra-comunitare.
Angajații românii contribuie masiv, în schimb, la exporturile altora: 57.000 la cele italiene, 45.000 la cele germane, 24.000 la cele maghiare, 22.000 la cele franțuzești, 16.000 la cele olandeze, 15.000 la cele austriece, 9.000 la cele spaniole, câte 7.000 la cele bulgărești, cehești și poloneze, 5.000 la cele belgiene, câte 3.000 la cele daneze și slovace, câte 2.000 la cele grecești și suedeze și câte 1.000 la cele irlandeze, luxemburgheze, croate, cipriote, finlandeze, lituaniene și slovene.
În total 232.000 de români au salariile plătite de exporturile extra-comunitare ale altor state, de patru ori mai mulți decât europenii care „ajută” exporturile noastre.
Cum stau polonezii: 2,388 milioane de persoane contribuie intern la realizarea exporturilor poloneze, alături de 55.000 de nemți, 20.000 de cehi , 16.000 de italieni și 12.000 de francezi. Pe ansamblu, 169.000 de alți europeni care ajută exporturile poloneze.
Polonezii contribuie astfel la exporturile altora: 164.000 la exporturile germane și 52.000 la cele italiene, 49.000 la cele cehești și 42.000 la cele olandeze și câte 39.000 la cele maghiare și franțuzești. În total, 535.000 de polonezi lucrează pentru exporturile extra-comunitare pe care le fac alte state membre, cam de trei ori și jumătate mai mulți decât europenii care contribuie la exporturile poloneze.
Ungurii: 709.000 de cetățeni proprii lucrează pentru exporturile lor extra-comunitare, la care se adaugă 44.000 de nemți, 39.000 de polonezi, 28.000 de cehi, 24.000 de români, 21.000 de slovaci, 14.000 de italieni și 10.000 de francezi. În total 229.000 de alți europeni care ajută exporturile maghiare.
În schimb, 47.000 de unguri lucrează pentru exporturile germane, 22.000 pentru cele italiene, 20.000 pentru cele austriece, 12.000 pentru cele olandeze, 11.000 pentru cele franțuzești și 10.000 pentru cele cehești. În total, 178.000 de unguri lucrează pentru exporturile pe care le fac alte state membre, un număr net mai mic decât europenii care lucrează la exporturile maghiare.
Acum, dacă privim încă o dată cifrele, putem să facem și o scurtă socoteală: 232.000 de români produc niște subansambluri pe care le integrează și le exportă alții, în vreme ce doar 54.000 de străini produc ceva care se integrează și se exportă de la noi. Numai dacă mă uit că 24.000 de români produc ceva ce urmează a fi integrat în Ungaria și doar 8.000 de unguri produc ceva ce urmează a se integra în România și mă apucă groaza. Cam asta e cu calitatea și valoarea adăugată produsă la noi în comparație cu cea produsă în alte state membre.
Germania primește, pentru exporturile sale, ajutorul a 1 milion de alți europeni, Italia a 600.000 de alți europeni, Franța a 500.000 de alți europeni, iar Olanda beneficiază și ea de sprijinul a 400.000 de europeni care lucrează pentru exporturile din țara lalelelor.
Un alt lucru important care spune multe despre calitatea exporturilor extra-comunitare ale statelor membre este faptul că România și Bulgaria sunt singurele națiuni din UE care exportă cu prioritate produse agricole în afara Uniunii:
Eu ceva mai clar și mai potrivit pentru o concluzie nu am găsit decât asta: România și Bulgaria sunt singurele state membre din Uniunea Europeană care își axează comerțul extra-comunitar pe produse agricole.
Mai simplu spus: noi avem produsele agricole cu cea mai mare pondere a comerțului în afara Uniunii, către parteneri mai puțin dezvoltați decât noi. Adică comerțul nostru cu state non-UE constă în vinderea de grâu în Egipt și de berbecuți vii în Orientul Mijlociu!
Majoritatea statelor europene exportă cu predilecție produse ale industriei manufacturiere, Luxemburgul exportă servicii financiare, Cipru servicii profesionale, Olanda servicii administrative, iar Grecia, Irlanda, Spania și Letonia servicii de distribuție.
