Politică

Premierul Ilie Bolojan, așteptat la DNA: Audiere-cheie în dosarul mitei de 1,5 milioane de euro pentru o audiență la Guvern

Premierul Ilie Bolojan urmează să fie audiat la DNA în dosarul afaceristului Fănel Bogos, care ar fi dat o mită de 1.5 milioane de euro ca să ajungă în audiență la premier. Bolojan ar putea fi citat chiar mâine, conform unor informații pe surse.

Ce spune Fănel Bogos despre dosar

Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos a fost audiat pe 2 septembrie la sediul DNA Iaşi, în dosarul în care este acuzat de instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă. La sosirea la DNA, afaceristul a declarat jurnaliştilor că nu a discutat nici cu premierul Ilie Bolojan, dar nici cu alte persoane implicate în acest dosar „despre niciun bănuţ”.

Întrebat despre discuţia avută cu premierul Ilie Bolojan, afaceristul Fănel Bogos a spus că nu a discutat nici cu premierul, dar nici cu alte persoane implicate în acest dosar „despre niciun bănuţ”.

„Am avut o discuţie principială (cu premierul – n.r.), a fost o discuţie scurtă. Probabil necunoscându-mă şi eu, fiind insistent, m-a primit, dar nu a avut timp să se documenteze”, a afirmat Fănel Bogos.

DNA a fost dus pe drumuri greșite, a acuzat Bogos

În ceea ce priveşte ancheta în care este implicat, Fănel Bogos a declarat că are încredere în Justiţie, dar consideră că „DNA a fost dus pe drumuri greşite”.

Fănel Bogos a fost reţinut pe 5 noiembrie 2025 şi arestat preventiv a doua zi, pentru instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă. Din martie 2026, omul de afaceri vasluian a fost pus sub control judiciar.

Bogos a dat declaraţii în faţa procurorilor DNA Iaşi, după punerea sub acuzare a secretarului general al Guvernului, Cristina Trăilă, care are calitatea de suspect în acelaşi dosar.

Ce a declarat anterior Ilie Bolojan despre dosar

Premierul interimar Ilie Bolojan crede în nevinovăţia Cristinei Trăilă, pusă sub acuzare pentru corupţie de procurorii de la DNA Iaşi în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. ”Oamenii vorbesc tot felul de trăsnăi pe telefoane, dar asta e responsabilitatea lor. Eu consider că am procedat corect, a venit un om în audienţă, şi-a spus păsurile”, afirmă Bolojan.

Ilie Bolojan a afirmat că se întâlneşte cu zeci de oameni săptămânal, explicând: „atât timp cât eşti în serviciul public nu ai altă posibilitate”.

„Problema este ce se întâmplă după o astfel de întâlnire. După toate întâlnirile pe care le-am avut, eu ce am căutat să fac? A fost o problemă pertinentă, am căutat să o rezolv, dacă au avut o propunere bună, am căutat să o promovez, dacă erau toate lucrurile în regulă, dacă lucrurile nu mi s-au părut în regulă, nu mi s-au părut fezabile, nu le-am dat curs şi asta s-a întâmplat şi în această discuţie. Prin urmare, nu e o chestiune de a regreta o întâlnire. Sigur, oamenii vorbesc tot felul de trăsnăi pe telefoane, dar asta e responsabilitatea lor. Eu consider că am procedat corect, a venit un om în audienţă, şi-a spus păsurile, trebuia să avem un alt tip de discuţie, am reţinut ce mi-a spus, dar în afară de această discuţie nu a fost nicio altă chestiune care să însemne că cineva, ca să intre la mine, a dat bani sau că cineva a avut de suferit pentru că a intrat cineva la mine, deci să ne înţelegem foarte bine pe tema asta!”, a declarat Ilie Bolojan, vineri, la Prima News.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button