Aliații NATO discută despre excluderea Budapestei din cadrul clubului ”București 9”
Președintele Ungariei nu participă la reuniunea țărilor NATO din est, desfășurată marți la Riga (Letonia) în formatul numit ”București 9”, transmite Reuters. Este pentru prima oară când Budapesta lipsește de la summitul acestui format diplomatic, iar aliații din estul Europei discută despre excluderea Budapestei din acest club, potrivit Financial Times.
Ungaria a provocat iritarea statelor membre NATO din flancul estic din cauza poziției sale constant pro-ruse și anti-ucrainene, în cel mai critic moment al regiunii de după Războiul Rece. Guvernul lui Viktor Orban, considerat calul troian al Rusiei în vest, a blocat constant ajutorul pentru Ucraina și sancțiunile la adresa Rusiei.
Acum, oficialii statelor membre din grupul ”București 9” al aliaților est-europeni din NATO și UE au discutat despre posibilitatea excluderii Ungariei de la viitoarele reuniuni ale clubului de apărare geografică, au declarat pentru Financial Times persoane familiare cu discuțiile.
Înființat în 2015, grupul include Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia; toate foste membre ale Uniunii Sovietice sau ale Pactului de la Varșovia și în prezent state NATO și UE. Liderii lor, miniștrii de externe și miniștrii apărării se reunesc în mod regulat pentru a-și coordona abordarea politicilor de securitate, în special în ceea ce privește apărarea frontierelor lor estice.
În cadrul unor reuniuni recente, Ungaria s-a opus prin veto concluziilor comune ale grupului referitoare la creșterea ajutorului acordat Ucrainei și la aprobarea oricăror măsuri luate de NATO pentru a spori sprijinul militar acordat acestei țări sau pentru a accelera candidatura acesteia la statutul de membru al alianței.
Liderii B9 se întâlnesc marți la Riga, iar oficialii spun că Ungaria refuză din nou să aprobe un proiect de declarație asupra căruia ceilalți au căzut de acord.
Discuțiile privind excluderea Budapestei din B9 sunt „foarte serioase”, a declarat una dintre persoane, adăugând că „probabil că ne întâlnim în acest format pentru ultima dată”.
O a doua persoană a declarat că întâlnirile recente au fost caracterizate de discuții „dure”.
Premierul Viktor Orbán a declarat luna trecută că încearcă să „redefinească” termenii apartenenței țării sale la NATO din cauza opoziției sale față de sprijinul acordat de alianță Ucrainei în război.
Președintele Ungariei, Tamas Sulyok, nu va participa la summitul celor Nouă de la București, un grup de țări europene de la marginea estică a NATO, care va avea loc marți la Riga, a anunțat biroul președintelui leton, citat de Reuters.
Summitul nu se va încheia cu o declarație comună a celor nouă țări, a adăugat biroul, pentru prima dată de când formatul a fost înființat în 2015. În schimb, va fi emisă o declarație în numele președinților Letoniei, României și Poloniei, care găzduiesc împreună reuniunea de la Riga, a declarat luni pentru Reuters un purtător de cuvânt al președintelui leton Edgars Rinkevics.
„Ungaria va fi reprezentată de ambasadorul în Letonia”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care va fi prezent la summitul de la Riga, va vizita Budapesta a doua zi „pentru a discuta despre rămânerea Ungariei în afara misiunii NATO în Ucraina”, a declarat Orban presei de stat mai devreme luni.