Alianța AUR a lansat Campania ”Iarna Românilor” în cadrul strategiei pentru anul electoral 2024
Alianța AUR a dat startul anului electoral 2024 cu o ședință de lucru la care au participat reprezentanții tuturor celor opt partide componente. La întâlnirea care a avut loc duminică, 7 ianuarie, au fost prezenți George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor, Cristian Terheș, președintele Partidului Național Conservator Român, Marian Cucșa, președintele Partidului Republican, Radu Ghidău, președintele Alianței Național Țărăniste, Ilan Laufer, președintele Partidului Forța Identității Naționale, Marian Vișu-Iliescu, președintele Partidului Satului Românesc, Gheorghe Noane, vicepreședinte Alianța Renașterea Națională, și Dorel Vulpoiu, președintele Partidului Blocul Unității Naționale.
”În contextul anului electoral 2024, și având în vedere importanța pe care alegerile din acest an o vor avea pentru viitorul României, printre obiectivele principale anunțate de partidele componente ale Alianței AUR se numără consolidarea din punct de vedere organizațional și atragerea de noi membri.
Președintele AUR, George Simion, a anunțat că, până pe data de 1 martie, AUR își propune să ajungă pe fiecare stradă din România în cadrul campaniei „Iarna Românilor”. În cadrul acesteia, reprezentanții Alianței AUR vor fi alături de românii amărâți, care au nevoie de sprijin pentru a trece cu bine peste această iarnă dificilă. Prin această campanie, AUR își propune să ajungă în cât mai multe localități din întreaga țară, deoarece peste tot în România sunt români care au nevoie de sprijin.
Totodată, liderul AUR a precizat că, începând cu data de 8 ianuarie, Caravana Medicală AUR își reia activitatea, primul județ în care se va afla fiind Hunedoara. Această inițiativă face parte din eforturile AUR de a aduce ajutor medical în zonele rurale și defavorizate ale țării.
În luna ianuarie, ca în fiecare an, reprezentanții AUR vor fi prezenți la evenimentele dedicate Unirii Principatelor Române. Astfel, membrii și simpatizanții Alianței AUR, alături de conducerea partidelor componente, se vor afla în data de 24 ianuarie la Iași și la Focșani la evenimentele prilejuite de această zi importantă pentru istoria poporului român.
Alianța AUR își propune să câștige toate alegerile din acest an, începând cu cele pentru Parlamentul European. În acest sens, liderii alianței au subliniat importanța consolidării organizaționale și a atragerii de noi membri, pentru a asigura o prezență puternică în toate regiunile țării și pentru a răspunde eficient provocărilor electorale din 2024.”, se spune în comunicatul remis redacției.