de Cornel Nistorescu
Povestea acestui cîntec este destul de simplă. Într-o zi, mergînd spre casă după un drum mai lung, Paula Hriscu s-a trezit fredonînd măsurile din linia lui melodică.
A realizat că acestea sunt din cîntecul despre care știa mai demult că într-o bună zi îl va scrie.
Ṣi povestea unui om, privită de ceilalți, este destul de simplă. După o mare cumpănă s-a hotărît să schimbe drumul și să înceapă o lucrare. Paulei Hriscu i-a venit să cînte. S-a trezit copleșită de un ton, de un gînd și de un fel de muzică.
Ṣi povestea unui popor, privită la scara timpului, este destul de simplă. Cu fiecare moment de încercare s-a tot strîns, s-a legat cu nevoi, cu suferințe, cu bucurii, cu temeri și cu speranțe. Ṣi în momentele cheie s-a exprimat destul de scurt. Ṣi apoi a cîntat pe limba sa doine, balade, bocete și colinde în care s-a regăsit.
În lunile noiembrie și decembrie, anul trecut, și în ianuarie, anul acesta, cîntecul Paulei Hriscu a răsunat peste tot. Era difuzat ca un mare hit. La televiziuni, la radiouri, pe străzi, la șocală, la demonstrații, în magazine și pe unde oamenii lucrau în grup, el se auzea obsedant.
Aceleași cuvinte simple rostite cu inconfundabila voce a Paulei Hriscu:
– „Da, da/ Ea este țara mea”
-„Si e despre tine, mîndră Românie”,
-„Da, da/Aici în țara mea”.
Cred că în aceste propoziții este toată frumusețea acestui cîntec atît de iubit de români, mai ales de oamenii fără ifose și contorsiuni.
Sună ca un apel, ca un program, ca un omagiu, ca o declarație de dragoste.
Oamenii se regăsesc în el ca într-o declarație românească de existență și de mîndrie. Și Paula Hriscu seamănă cu cîntecul ei care o definește prin toate tonurile sale.
Paula Hriscu vine din lumea moților. A copilărit în satele Apusenilor, la Bulzeștii de Sus, lîngă Brad, și prin tot ce cîntă spune și explicit și implicit, ca ritm și ca ton, dar mai ales ca trăire, ceva adînc din legătura moțului cu munții și cu limba română și cu povestea părinților.
Cînd o ascult o fac cu sentimentul că rădăcinile mele vin din asemenea cîntece și că mă regăsesc în ele mai mult decît în toate celelalte. De-aia m-am și trezit fredonînd prin casă.
– „Da,da /Ea este țara mea”, cum n-am mai murmurat nicicînd. Cu bucurie, dar și cu durere, cu ciudă, cu revoltă dar și cu un sentiment pe care nu l-am mai trăit atît de pregnant decît în copilărie cînd învățătoarea ne punea să cîntăm Imnul României. Atunci, prima oră din programul de școală începea cu Imnul țării noastre. Ne ridicam în picioare, un copil mai cu voce dădea tonul și cîntam cu glasuri aproape strigate. După atîtea decenii, mă trezesc fredonînd:
-Da, da! Ea este țara mea!”
Și am sentimentul că o fac mai cu durere, dar și cu un drag intens și îndesat, că iarăși simt un cîntec cu tot corpul, pînă la vîrful unghiilor, ca o căldură dulce, ca o legătură a mea cu tot ce mă înconjoară.
„România, mîndru plai” cu textul său bucolic se lipește de sufletul oamenilor ca un imn și exprimă în cîteva cuvinte legătura lor cu Țara. Succesul extraordinar al acestui cîntec a venit odată cu protestele și cu amplificarea sentimentelor de identitate românească. A fost preluat și amplificat de val și intonat ca un simbol sonor, ca un apel la refacerea unitătii pierdute.
Succesul Paulei Hriscu cu acest cîntec deja extrem de popular este unul din semnele importante că patriotismul se întoarce, că oamenii îl redescoperă, că îl simt și că există ceva mai adînc care îi leagă pe termen lung.
-„Da,da! Aici în țara mea”.
