Aeroportul Timişoara reia zborurile regulate şi către Italia, Irlanda, Estonia, Finlanda şi Franţa

Reluarea zborurilor aeriene de legătură între România şi alte 17 ţări, încă de săptămâna trecută, a făcut posibilă reluarea operării zborurilor regulate de pe aeroportul Timişoara spre şi dinspre destinaţii din Germania (Dortmund, Frankfurt-Hahn, Memmingen şi Karlsruhe/ Baden).
Urmare a reactualizării listei ţărilor care sunt considerate sigure şi din care pasagerii pot reveni în ţară fără să mai intre în izolare sau carantină, pe lângă destinaţiile din Germania, se mai adaugă 5 ţări: Italia, Irlanda, Estonia, Finlanda şi parţial Franţa (zona continentală).
Astfel începând de marţi, pe aeroportul din Timişoara se vor relua zborurile regulate spre şi dinspre Italia (Bari, Bergamo, Roma, Veneţia), urmând ca de sâmbătă, 27 iunie a.c., să fie reluate şi zborurile spre Paris.
„Aeroportul este pregătit din punct de vedere operaţional şi al siguranţei sanitare pentru reînceperea operării zborurilor regulate spre destinaţii consacrate. Ne dorim să crească cât mai mult numărul curselor operate, al destinaţiilor şi implicit al pasagerilor. De la începutul lunii iulie a.c. sunt programate curse aeriene de tip charter spre destinaţii estivale de vacanţă din Turcia şi Grecia, dar şi spre litoralul românesc, având legătură aeriană directă spre Constanţa. Reamintim pasagerilor faptul că pot tranzita aeroportul în siguranţă, fiind aplicat un plan de măsuri specific acestei perioade de pandemie. Spaţiul disponibil în terminalele aeroportului este configurat astfel încât să asigure o procesare fluentă a traficului de pasageri, în condiţiile respectării cerinţelor de distanţare socială în interesul propriu şi al celui public. Pasagerii au obligaţia de a respecta regulile de distanţare socială pe tot fluxul parcurs de la parcarea auto a aeroportului şi până la îmbarcarea în aeronavă.”, a declarat directorul aeroportului Daniel IDOLU.
Sursa: www.mediafax.ro
- Lege de robi: dacă nu îți plătești amenda îți iau carnetulRomânia pare hotărâtă să-și strivească propriii cetățeni sub bocancul unui stat tot mai abuziv. Noua propunere legislativă, care prevede suspendarea permisului de conducere pentru neplata unei amenzi timp de 90 de zile, nu este o simplă măsură administrativă. Este o formă de represiune economică. O lege de robi. Întâi îți dă statul o amendă, apoi …
- Nicușor Dan, în presa germană: Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024Nicușor Dan, aflat într-o vizită în Germania, a afirmat într-un interviu acordat publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung că serviciile secrete nu s-au implicat suficient în gestionarea situație create de anularea alegerilor prezidențiale în 2024 și că are de gând să numească în fruntea serviciilor două persoane care să nu provină nici din servicii, nici din politică. …
- Familia tradițională, model de carieră la stat: mamă, tată, fiu și nora, toți angajați la primărieÎn multe primării din România, mai ales în mediul rural, „familia tradițională” nu mai este doar o valoare culturală, ci a devenit o schemă perfectă de ocupare a instituțiilor publice. Mamă, tată, fiu și noră ajung angajați pe posturi bine plătite în aceeași primărie, în timp ce mii de tineri calificați nu prind niciun loc …
- Recalcularea pensiilor întârzie inexplicabil: sistemul informatic cedează, iar pensionarii așteaptăRecalcularea pensiilor bate pasul pe loc, cu întârzieri de luni de zile, în timp ce autoritățile invocă probleme informatice și măsuri fiscale neclare. Ministrul Muncii, Florin Manole, recunoaște că nici așa-numita „mică recalculare” nu avansează, iar softul Casei de Pensii este „suprasolicitat”. Pensionarii rămân în continuare victimele unui sistem blocat între promisiuni și erori de …
- Guvernul taie 40% din posturi, dar inventează o nouă direcție! Austeritate cu parfum de sinecuri la Palatul VictoriaMăsuri de austeritate anunțate cu surle și trâmbițe, dar în spatele „reformei” se naște o nouă structură de stat. Se dau afară sute de oameni, dar se înființează „Departamentul pentru Continuitate Guvernamentală” , o invenție birocratică cu 7 posturi noi și zero eficiență. Iar flota de mașini de lux merge mai departe, pe 12 milioane …