Politică

Acum nu trebuie să mai ai carte pentru a avea parte: Bursă de merit pentru aproape 8.500 de elevi cu medii mai mici de 5

Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.

În privința burselor de merit, conform celor mai recente date transmise de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie 2023 de acest tip de burse, transmite Ministerul Educației.

Potrivit Ministerului Educației, 8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranșa de medii 5.00 – 7.99 și 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00.

„În funcție de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidențiat faptul că 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranșa de medii 8.00 – 10.00.

De menționat, de asemenea, faptul că 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 – 10.00”, transmite instituția.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button