Ciprian Demeter: Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României, întâiul reper creștin în istoria spirituală a țării

Astăzi, 30 noiembrie, românii ortodocși și catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României, cel dintâi Apostol chemat de Mântuitor, cel care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.

Sfântul Andrei este considerat Apostolul românilor. În 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat hotărârea ca sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc, iar în 1997 a fost proclamat oficial Ocrotitorul României, iar pe 14  noiembrie 2001, Sfântul Sinod a hotărât ca Ziua prăznuirii apostolului să devină sărbătoare națională bisericească.

Sf. Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată în Galilea pe malul lacului Ghenizaret, acolo unde Isus a săvârșit una dintre cele mai mari minuni ale sale, a mers pe apă. A fost fratele Sfântului Apostol Petru și unul dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, participând la botezul Mântuitorului în apa Iordanului, pe care l- urmat după săvârșirea botezului.

După Rusalii, ucenicii Mântuitorului au împlinit porunca acestuia: „Mergeți în toată lumea și faceți ucenici din toate neamurile botezându-i în numele Tatălui , al Fiului și al Sfântului Duh și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit eu” și după ce au tras la sorți unde să meargă fiecare să propovăduiască credința, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut să meargă în Tracia, Bitinia, Macedonia și Bizantia, dar și în ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și în Sciția, Dobrogea de astăzi.

Scriitorii creştini ai acelei perioade, Eusebiu de Cezarea, Iustin Martirul și Tertulian au lăsat mărturii despre răspândirea creştinismului în Dobrogea (Scythia Minor), în Dacia, în cetăţile Tomis, Callatis, Histria, în Bizanţ şi Grecia, prin activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei şi a ucenicilor săi. Conform scrierilor, Sf. Apostol Andrei a ajuns în Dobrogea în jurul anului 60 d. Hr., unde a găsit trei preoţi păgâni, Innal, Rimmal şi Pinnal, care slujeau într-o peşteră situată în Dealul Urluiului. Sfântul Apostol Andrei i-a botezat în izvorul care curge lângă peşteră, mai târziu, cei trei fiind hirotoniţi ca preoţi creştini.

Izvorul există şi astăzi, iar localnicii consideră că este apa cea mai bună din tot ținutul Dobrogei.

În Peștera Sfântului Andrei, cum este denumită astăzi, apostolul a predicat cuvântul Mântuitorului Isus, a botezat și a sfințit preoți care au fost trimiși în localități și cetăți pentru a răspândi cuvântul Mântuitorului, peștera devenind loc de trăire duhovnicească, dar și de rugăciune.

Demn de menționat este faptul că acest loc în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei este considerat primul lăcaş de cult creștin de pe teritoriul ţării noastre, dar şi locul de unde a început creştinarea lumii.

În jurul anului 1930, teologul Ioan Dinu a ridicat o turlă în peștera în care a trăit Sfântul Andrei, aceasta devenind capelă, iar în 1944, Chesarie Păunescu, episcopul Constanței, a sfințit așezământul de importanță istorică, atribuindu-i numele de ”Peștera Sfântului Apostol Andrei”.

Conform istoricilor, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat prin răstignire, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, în cetatea Patras, din Grecia. Moaştele apostolului au fost duse la Constantinopol în anul 350, de unde au ajuns la Amalfi în urma celei de-a patra cruciade, iar  în 1462, au ajuns la Roma. Capul Sfântului Andrei a fost înapoiat locuitorilor din Patras în 1964.

Sfântul Andrei este ocrotitorul României, al Rusiei, al Greciei și al Scoţiei.

Începutul iernii este plin de semnificații pentru români, iar în ultimii ani a devenit o perioadă pe care o așteptăm cu multă bucurie, dar și cu multă curiozitate. Pasiunea pentru statistici m-a condus la concluzia că începutul iernii a fost de-a lungul vremii, pentru români, un moment al marilor decizii și al acțiunilor care au generat schimbări majore sau noi începuturi.

“În mijlocul iernilor înghețate am învățat că există în mine o vară fără putință de învins”, spunea Albert Camus.

Reflectând asupra istoriei românilor, cu siguranță iernile înghețate au fost un catalizator al năzuințelor sau un declașator al emoțiilor, însă ceea ce mă neliștește cel mai mult este faptul că de la an la an, din ce în ce mai mulți dintre noi ne confruntăm cu o iarnă a voinței și a încrederii în destinul poporului român. Resemnarea și expectativa infinită pe care le hrănim pe parcursul primăverii și verii, mi-ar plăcea să fie zguduite de venirea iernii prin reafirmarea adevăratei condiții umane și prin realism sarcastic.

Sărbătoarea Sfântului Andrei poate fi pentru mulți un trigger emoțional care să ne reamintească vechimea poporului român pe aceste meleaguri și mândria de a aparține unui neam și unui teritoriu care a fost ales de unul dintre ucenicii lui Isus, iar acest semnal putea fi dat tocmai de cei aflați în fruntea țării. Iarna conștiinței și a memoriei ne-a lovit pe toți într-un demers de europenizare și aderare la niște valori care ne-au fost livrate timp de 33 de ani ca fiind idealurile noastre, uitând astfel de noi, de ceea ce am fost și de ceea am putea să fim. Această sărbătoare sfântă, ne găsește din nou alături de un președinte cu atribuții de majordom, aproape inexistent dacă nu-l vedem cumva prin călătoriile pe tărâmuri calde, căruia trebuie să i se șoptească în cască momentul în care poate da geaca jos sau când poate întinde mâna pentru un salut, de un guvern pestriț care sfidează logica eșichierului politic alcătuit din traseiștii neobosiți ai ultimelor decenii și cu un popor înghețat în propriile neputințe și neliniștiți.

 Iarna amintirii în care am fost azvârlți ne mai poate face fericiți cel mult pentru faptul că Sfântul Andrei a ales să poposească pe pământ dobrogean pentru ca noi să avem motiv pentru o minivacanță care se potrivește ca o mănușă și năzuințelor sasului de la Cotroceni.