În ultima vreme tragediile și necazurile au început să facă parte din viața noastră, mai ales în spaţiul public, unde sunt cultivate și promovate insistent, de parcă nu ne-a mai rămas niciun lucru bun.
În Israel, Mişcarea de Rezistenţă Islamică, Hamas, a fost înfiinţată în 1987, în timpul primei revolte palestiniene, numită și Intifada. Această mișcare conduce Fâşia Gaza încă din 2007, iar de atunci, au avut loc numeroase runde de conflicte cu Israelul, implicând adesea atacuri cu rachete ale Hamas dinspre Gaza spre Israel, precum și atacuri aeriene şi bombardamente israeliene asupra Gaza.
În Israel există un conflict permanent între radicalii de ambele părți, însă de data aceasta parcă s-a mers prea departe deoarece nu credeam că în secolul XXI mai putem trăi acest fel de atrocități. Totul se datorează faptului că Ierusalimul se află la confluența celor trei mari religii: creștină, cultul mozaic și musulmană.
În aceste vremuri, când toate aceste conflicte la care asistăm astăzi, sunt localizate la granițele Uniunii Europene gândul mă duce la faptul că singul scop comun nu este altul decât slăbirea acestei uniuni.
Reţelele de socializare sunt pline de mesaje şi îndemnuri, de concepte și de clişee de conștientizarea faptului că suntem capabili de trăiri intense pe care le crezusem demult apuse. Am descoperit că aceste trăiri sunt vii, că trăim și, mai ales, că trăim pentru alții, pentru semenii noștrii, că ne-am dori să facem un lucru extraordinar: SĂ FIM SOLIDARI CU TRAGEDIA DIN ISRAEL.
Privind înmărmuriți ceea ce se prezintă în spațiul public, nu ne-a mai rămas decât să ne rugăm cu toţii pentru victimele din Israel, cât și din Armenia, două țări cu o singură origine.
Nu știu dacă acesta este un moment potrivit pentru rugăciuni și nu știu dacă vreo rugăciune mai poate să facă ceva pentru sufletele pierite nedrept pe tărâmul făgăduit de Dumnezeu. Din păcate, solidaritatea umană este prima victimă a triumfului, iar în aceste vremuri când suferința umană se manifestă în cele mai variate forme ne trezim din amorțirea în care am fost azvârliți de goana după propriile plăceri.
Privind cu luciditate prezentul, ne dăm seama că fragilitatea psihologică a omului modern atinge praguri alarmante, că distorsionări şi nelinişti exacerbate bântuie conştiinţele, că multitudinea de analize hiperelaborate şi un excesiv rafinament al gândirii acaparează intelectul, dar suntem conștienți și de faptul că o pronunţată îndepărtare de natural se conturează în gusturi şi dorinţe sau de faptul că goana după agreabil anulează şi întunecă orice altă direcţie de preocupare.
În astfel de momente se nasc trei tipologii umane: MARTIRUL, EROUL şi VICTIMA, iar condiţiile dure de viaţă sunt indispensabile pentru a scoate la lumină ceea ce este mai bun în personalitatea umană. Este tocmai ceea ce ar trebui să se întâmple în aceste clipe în care nepăsarea a devenit un modus vivendi. Suntem nepăsatori la lucrurile mici care se întâmplă zi de zi lângă noi, dar suntem foarte mișcați de lucrurile care se petrec departe de noi, în abstract, suntem solidari cu oameni pe care nu îi cunoaștem pentru că este minunat să fim solidari cu umanitatea văzută în plan îndepărtat, uitând să ne aplecăm atenția asupra lucrurilor și oamenilor de lângă noi care ne cer în fiecare zi ajutorul.
Cred că o dată în plus este momentul ca omenirea să fie conștientă de ceea ce este, de ceea ce are, de ceea ce poate, de a fi în prezent și de ceea ce lasă generațiilor viitoare, de a acționa rațional și de a nu se se lăsa condusă de plăceri și interese meschine care o duc spre drumul sigur către autodistrugere, elocvente fiind cuvintele lui Emil Racoviță: ”Pe scara fără sfârşit a vremurilor, încet-încet trudeşte omenirea, când trasă în jos spre întuneric de superstiţiile ignoranţei, când trasă în sus spre lumină de adevărurile ştiinţei… A şti sau a nu şti, aceasta e întrebarea! A şti înseamnă pentru omenire: organizare temeinică, activitate raţională, cooperare, solidaritate, evoluţie paşnică. A şti înseamnă pentru om: a-ţi trăi timpul de a fi cu mulţumire şi a aştepta clipa de a fi cu seninătate.”
