JUSTIȚIE

Schimbare de ultim moment în dosarul în care Cristian Radu cere revenirea la Primăria Mangalia!

Curtea de Apel Constanța, anunț de ultim moment în dosarul în care Cristian Radu, primarul suspendat din Mangalia, solicită revenirea în fruntea Primăriei Mangalia!

Cristian Radu încearcă să anuleze decizia judecătorului Mircea Florentin Panait, de la Tribunalul Constanța, care i-a respins, zilele trecute, ca neîntemeiată, cererea de încetare a obligaţiei de a nu exercita profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia se presupune că ar fi săvârșit fapta imputată de DNA, respectiv primar al municipiului Mangalia.

Contestația lui Cristian Radu a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel Constanța, instanță care stabilise un prim termen de judecată pentru data de 2 iunie 2026.

Ulterior, Curtea de Apel a preschimbat termenul de judecată pentru data de 03 iunie 2026, ora 09:30.

Cristian-Radu-Mangalia

În cazul în care acțiunea lui Cristian Radu va fi admisă, acesta ar putea scăpa de sub imperiul controlului judiciar, și, pe cale de consecință, să revină în fruntea Primăriei Mangalia.

Rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel Constanța.

Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Cristian Radu a fost arestat preventiv la finele lunii august 2025 (mandat nr. 19/JDL emis la data de 27.08.2025 de către Curtea de Apel Constanța în dosar nr. 4230/118/2025), când Prefectura Constanța a emis Ordinul nr. 393 privind constatarea suspendării de drept a mandatului de primar al municipiului Mangalia, atribuțiile fiind preluate de viceprimarul Paul Foleanu.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button