9 mai 1877, data la care Mihail Kogălniceanu, rostea pentru prima dată în plenul Adunării Deputaţilor Declaraţia de Independeţă a României. Actul stabilea înscrierea definitivă a României pe harta Europei.
Afirmarea României avea să fie împlinită, în lunile următoare, de Armată, pe câmpurile de bătălie de la Plevna, Rahova, Griviţa, Smârdan şi alte redute cucerite cu sânge şi sacrificii. Această zi a fost proclamată Ziua Independenţei României.
Cel care a citit Declaraţia de Independenţă în Adunarea Deputaţilor a fost Mihail Kogălniceanu. România a semnat, în data de 4 aprilie 1876, Convenţia cu statul rus în contextul în care în Balcani se prefigura conflictul dintre Imperiul Otoman şi cel Ţarist. În calitate de ministru de Externe în Guvernul Ion Brătianu, Kogălniceanu a fost responsabil pentru intrarea ţării în războiul ruso-turc din 1877-1878 de partea Rusiei, ocazie cu care şi-a declarat independenţa.
Împreună cu Rosetti şi Brătianu, a susţinut trecerea trupelor ruseşti prin ţară şi, în aprilie 1876, l-a convins pe Carol să accepte alianţa cu Rusia, contrar sfatului iniţial al Consiliului de Coroană.
Discursul lui Kogălniceanu din 9 mai 1877 din faţa Parlamentului a arătat că Guvernul român considera că ţara a renunţat la suzeranitatea otomană. Atunci, a fost votată şi declaraţia de independenţă, pe care principele Carol a acceptat-o. În anul care a urmat, ieşeanul a depus eforturi pentru a obţine recunoaşterea ei de către toate statele europene şi a afirmat că politicile guvernului său se centrează pe „transformarea cât mai rapidă a agenţiilor diplomatice şi consulatelor străine din Bucureşti în legaţii”.
Pe 10 mai, a fost adoptată oficial Independenţa României de către Carol I
A doua zi, pe 10 mai, Camerele reunite au proclamat şi votat independenţa României, iar domnitorul Carol I a promulgat-o, fiind apoi publicată în Monitorul Oficial.
La 30 august 1877, trupele române şi ruse vor porni un atac urmat de cucerirea redutei Griviţa 1 de către români. Două luni mai târziu, românii au cucerit şi cetatea Rahova. Plevna a reuşit să reziste până la 28 noiembrie, fiind încercuită de trupele ruso-române. Osman Paşa a încercat să străpungă încercuirea şi să se retragă, dar manevra sa a eşuat, astfel încât el şi armata sa s-au predat.
După căderea Plevnei, trupele române au trecut la asedierea Vidinului, iar cele ruse au pornit în grabă către Constantinopol. După ce au cucerit Plovdiv (Filipopol) şi Edirne (Adrianopol) şi au ajuns în apropierea capitalei la 18 ianuarie 1878, Turcia a fost nevoită să ceară un armistiţiu. În acest context, la 19 februarie 1878 s-a semnat tratatul de la San Stefano.
Tratatul recunoştea, printre altele, independenţa României, întărită la Congresul de la Berlin din vara anului 1878. România a fost recunoscută ca stat independent şi i s-a restabilit autoritatea asupra Dobrogei. Portului Constanţa i-a fost asigurat accesul direct la Marea Neagră. Rusia câştiga, însă, gurile Dunării şi relua în stăpânire judeţele din sudul Basarabiei, care fuseseră retrocedate României prin tratatul de pace de la Paris din 1856.
