Leul se prăbușește: 5,2 lei pentru un euro

Moneda naţională a continuat să se deprecieze vineri, în raport cu euro, și a urcat dimineaţă la 5,2 lei pe piața interbancară. Euro a atins astfel un nou maxim istoric, în contextul crizei politice.
- Euro a sărit de 5 lei miercuri, 29 aprilie, când a depășit pentru prima dată pragul de 5,10 lei, din mai 2025 şi până acum, atât pe piaţa interbancară, cât şi la cursul BNR. Joi, leul s-a depreciat în raport cu euro până la valoarea de 5,14 lei pentru un euro.
- A fost cea mai scăzută valoare din 2005, de când Banca Centrală calculează media la care au loc tranzacțiile valutare. O valoare apropiată a fost în 8 mai 2025, după ce George Simion câștigase primul tur al alegerilor prezidențiale.
Vineri, 1 mai, nu este zi bancară, astfel că Banca Națională nu calculează cursul de schimb pentru această dată.
Pe piața interbancară cursul valutar a urcat vineri dimineaţă la 5,2 lei/euro, fiind cel mai ridicat nivel din istorie.
Ulterior, cursul a revenit sub acest prag, moneda naţională fiind tranzacţionată în jurul valorii de 5,19 lei/ euro.
Moneda naţională s-a depreciat joi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 5,1417 lei, în creştere cu 4,13 bani (0,8%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,1004 lei, înregistrând un nou maxim istoric. De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,3965 lei, în creştere cu 3,70 bani (+0,84%), comparativ cu miercuri, când s-a situat la 4,3595 lei. Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,5821 lei, în creştere cu 6,40 bani (1,16%), faţă de 5,5181 lei, cotaţia anterioară, înregistrând un maxim istoric.
Deprecierea monedei naționale vine pe fondul crizei politice generate de ieșirea de la guvernare a PSD, care a depus alături de AUR o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, consideră că situația de pe piața valutară „se va calma” în zilele următoare, însă acest lucru nu înseamnă risipirea incertitudinilor legate de criza politică.