Social

Sărăcia scoate oamenii în stradă: Proteste în cele 8 regiuni ale României

Organizaţiile sindicale CNSLR Frăţia şi SANITAS vor protesta, joi, la orele prânzului, în cele opt regiuni ale României, dar şi la Bucureşti, unde Ministerul Muncii şi Ministerul Energiei vor fi pichetate. Protestatarii sunt nemulţumiţi că salariile sunt mici şi vor să atragă atenţia asupra consecinţelor crizei economice.

Potestele sunt programate joi, la ora 12.00.

”Joi, 27 octombrie, ora 12.00, membrii SANITAS, împreună cu alte organizaţii ale C.N.S.L.R. – Frăţia, vor declanşa în cele 8 euroregiuni din ţară acţiuni de protest pentru a atrage atenţia asupra consecinţelor crizei economice, care afectează în special cetăţenii cu venituri mici. Acţiunile se desfăşoară în contextul unor iniţiative similare la nivel europen”, anunţă SANITAS.

La Bucureşti, sindicaliştii vor picheta Ministerul Muncii şi Ministerul Energiei.

”Salariile nu sunt cauza inflaţiei! Lucrătorii sunt victimele acestei crize, valoarea salariilor lor scăzând, în timp ce preţurile bunurilor cotidiene, sunt într-o continuă creştere”, au transmis, la rândul lor, reprezentanţii CNSLR Frăţia.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button