Funeriu: Actuala clasă politică nu are capacitatea intelectuală să aducă modificări benefice Constituției
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, intervine tranșant în dezbaterea generată de liderii PSD, PNL și UDMR. Funeriu afirmă că actuala clasă politică nu poate aduce modificări benefice Constituției, iar românii neimplicați politic trebuie să se opună unei asemenea inițiative.
„Indiferent de coaliția care va guverna, principala luptă a noastră, a celor neimplicați în politică, va fi să împiedicăm modificarea Constituției.
Constituția noastră, citită inclusiv prin prisma numeroaselor decizii ale CCR, este una foarte bună*. Modificările necesare sunt minuscule și periferice (de fapt nu sunt nici măcar necesare dacă Constituția este citită cu bună-credință, un principiu fundamental în drept). Avertizez că actuala clasă politică nu are capacitatea intelectuală să aducă modificări benefice Constituției și că orice intervenție pe Constituție făcută de actuala clasă politică va fi un dezastru care va duce la creșterea vitezei de disoluție a statului.
* Știu că vi s-a inoculat ideea că avem o Constituție proastă, că CCR e o adunătură de șmecheri. Tot așa cum vi s-au inoculat ideile greșite că „avem o programă școlară prea încărcată”, că „procurorii trebuie să fie independenți (ei nu sunt prin însăși Constituție!)”, că „România e stat laic (nu este!)” și multe alte „certitudini” prin prisma cărora judecați greșit lucruri fundamentale”, scrie Daniel Funeriu pe Facebook.
PSD a anunțat luni că dorește negocieri cu PNL și UDMR pentru modificarea Constituției. O variantă luată în calcul ar fi trecerea la republica parlamentară, în președinte ar avea un rol decorativ. Această variantă este agreată și de UDMR.