Știrile 60m.RO

Peste 750 de secții de vot vor fi deschise pentru românii din Diaspora. Votul va avea loc în două zile – sâmbătă 5 și duminică 6 decembrie

Ministerul de Externe estimează deschiderea a circa 750-755 de secții de votare pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, existând patru țări în care votul nu va putea fi exercitat din cauza interdicțiilor: Malta, Nigeria, Venezuela și Coreea de Nord. La alegerile parlamentare, românii din diaspora vor putea vota timp de două zile (5 și 6 decembrie), pentru a fi evitată aglomerația la vot.

Iulian Ivan, reprezentant cu însărcinări speciale pentru procese electorale, a anunțat că 610 secții de vot au deja toate elementele solicitate de lege (adresa completă, nota logistică pentru fiecare local de vot, sinteza consultărilor cu cetățenii românii, informațiile primite de la autoritățile străine competente privind numărul de cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate), acestea stând la baza dosarului și propunerii de înaintare către Autoritatea Electorală a propunerii de înființare de secții de votare.

La alegerile prezidențiale de anul trecut, în Diaspora au fost deschise 835 de secții de vot, dar în acest an numărul e mai mic din cauza restricțiilor impuse de unele state afectate de pandemia de Covid-19.

Numărul final secțiilor de votare va fi făcut public pe data de 18 noiembrie, odată cu adoptarea Hotărârii de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Ministerul de Externe monitorizează situația generată de măsurile specifice impuse de anumite state pentru prevenirea răspândirii infectării cu SARS-CoV-2, pentru a evalua, dacă va fi cazul, relocarea unor secții de votare sau reorganizarea sistemului de secții la nivelul acestor țări. Într-un astfel de scenariu, ministerul va informa imediat cetățenii români din zonele vizate pentru ca aceștia să se poată îndrepta către alte secții de votare la care să își poată exercita dreptul de vot.

Instituția anunță că va asigura sumele necesare pentru achiziția materialelor de protecție și sanitare (măști, mănuși, dezinfectant). Toate secțiile de votare vor fi dotate cu materiale de protecție, iar în unele cazuri sunt posibile măsuri suplimentare, impuse de autoritățile competente din statele/regiunile unde sunt organizate acestea, cum ar fi: măsurarea temperaturii cu termometre non-contact, fluxuri separate de ieșire/intrare din secția de votare și alte măsuri pe care le impun autoritățile locale.

În plus, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, autoritățile au luat următoarele decizii care reduc la minim contactul fizic: listele electorale nu se întocmesc în format de hârtie, ci electronic, prin intermediul terminalelor informatice utilizate în secțiile de votare, codul numeric al alegătorului este preluat automat în cazul celor mai multe acte de identitate, alegătorii semnând electronic pe tablete.

Oficialul MAE a făcut un apel la alegătorii care se vor prezenta la secțiile de votare organizate în străinătate să respecte măsurile uzuale de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2: să poarte masca de protecție; să se dezinfecteze la intrarea în secție; să păstreze distanța minimă legală impusă de autoritățile locale, inclusiv în timp ce se așteaptă la rând pentru a intra în secția de votare; să evite, (la prezentarea actelor de identitate și la preluarea ștampilei și a buletinelor de vot) manipularea acestora fără dezinfectarea mâinilor în prealabil și a contactului direct cu membrii biroului electoral al secției de votare.

Detalii despre votul în străinătate:

  • votarea în străinătate se desfășoară pe durata a două zile, sâmbătă, 5 decembrie și duminică, 6 decembrie în intervalul orar 7.00 – 21.00 ora locală;
  • în situația în care, la ora 21.00, mai există alegători în localul secției de votare sau la rând în fața secției de votare acestora li se va permite să voteze până la ora 23.59 ora locală;
  •  de asemenea, listele electorale din străinătate nu se vor mai completa pe hârtie, ci vor fi generate în mod electronic, pe tabletele utilizate în secțiile de votare;
  • cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot vota la orice secție de votare, chiar dacă nu s-au înregistrat în Registrul electoral pe site-ul www.votstrainatate.ro;
  • de asemenea, partidele politice pot desemna, pentru fiecare secție de votare, un reprezentant și doi supleanți, care vor înlocui titularul dacă acesta nu poate fi prezent la activitatea biroului electoral al secției;
  • de asemenea, s-a introdus posibilitatea majorării componenței birourilor electorale ale secțiilor de votare, cu până la 15, în preziua sau ziua votului, dacă președintele biroului electoral al secției de votare constată că situația o impune;
  • de asemenea, posibilitatea înlocuirii reprezentanților partidelor politice care nu confirmă prezența cu până la 3 zile înaintea de data alegerilor cu supleanți sau cu orice alți cetățeni cu drept de vot.
Back to top button