Internațional

Evacuări în Galați. Drona prăbuşită după atacul Rusiei are „posibilă încărcătură explozivă”. Locuitorii pe o rază de 200 metri, îndemnați să plece din casele lor

Autorităţile au decis evacuarea localnicilor din zona Bariera Traian din muncipiul Galați, unde a căzut o dronă rusească, pe o rază de 200 de metri, după ce specialiștii aflați la fața locului au constatat o posibilă încărcătură explozivă, anunță IGSU.

„Având în vedere incidentul din această dimineață, în urma căruia o dronă s-a prăbușit într-o zonă locuită și dat fiind faptul ca după verificările efectuate de către specialiștii aflați la fața locului, s-a constatat o posibilă încărcătură explozivă, autoritățile responsabile au dispus evacuarea persoanelor din perimetrul afectat, pe o rază de 200m”, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

O filmare publicată de MAI arată cum oamenii legii merg la casele localnicilor pentru a-i informa despre evacuare:

Potrivit autorităților, măsura a fost luată în scop preventiv pentru protecția populației din zonă, dar și pentru intervenția în siguranță a echipelor specializate și desfășurarea cercetărilor la fața locului.

Evacuarea temporară are rolul de a facilita accesul autorităților abilitate, care vor evalua situația și vor lua toate măsurile necesare pentru gestionarea incidentului în condiții optime. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă:

Totodată, spun autoritățile, evacuarea permite ridicarea aparatului prăbușit fără a pune în dificultate intervenția echipelor tehnice.

Drona va fi distrusă

Drona va fi preluată și transportată într-o zonă sigură, unde va fi distrusă în condiții controlate, conform procedurilor legale, precizează IGSU.

„Întregul proces este realizat cu respectarea strictă a normelor de siguranță. Autoritățile subliniază că această măsură are un caracter preventiv și fac apel la cetățeni să rămână calmi, să respecte indicațiile primite și să se informeze doar din surse oficiale”, menționează IGSU.

Ce daune a provocat drona căzută în Galați

Drona rusească care a căzut în noaptea de vineri spre sâmbătă în zona Bariera Traian din municipiul Galaţi a avariat un stâlp de electricitate din rețeaua națională și un atelier dintr-o dintr-o gospodărie, a anunțat Cristian Popovici, purtător de cuvânt al MApN, la Digi24.

Putătorul de cuvânt al MApN a explicat că piloții au avut aprobarea să tragă, dar a spus că drona era deasupra spațiului aerian al Ucrainei

„Piloții au avut aprobarea să tragă, piloții în permanență au autoritatea de a neutraliza aceste drone, e o procedură simplă, nu trebuie cine știe ce aprobări. Doar că această dronă era deasupra teritoriului ucrainean și în situația de față nu se putea face niciun fel de angajare”, a mai spus Popovici.

„Radarele de la sol le-au urmărit. 15 drone au fost urmărite în permanent în proximitate a frontierei cu Ucraina, până au dispărut deasupra localității Reni, unde s-au raportat imediat explozii multiple. Se pare că una din drone a scăpat din acest roi lovind o proprietate în localitatea Galați”, a explicat acesta.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button