Social

Alertă pe A7, după apeluri la 112! Șofer de 75 de ani a mers 22 km pe contrasens, pe autostradă, polițiștii au intervenit de urgență

A fost alertă pe A7, după ce mai mulți conducători auto au sunat la 112 pentru a relata faptul că un alt șofer circulă pe contrasens.

Polițiștii de la Autostrăzi au primit trei apeluri prin SNUAU 112

Polițiștii de la Autostrăzi au primit trei apeluri prin SNUAU 112 privind un autoturism care circula pe sensul opus de mers pe autostrada A7.

Autoturismul, un VW Golf, era condus de un bărbat în vârstă de 75 de ani, din Vrancea. Șoferul a circulat pe contrasens pe autostrada A7, pe banda 2, fiind depistat și oprit în zona km 160.

Șoferul a mers 22km pe contrasens

Asta după ce se deplasase pe contrasens pe o distanță de aproximativ 22 km.

Bărbatul nu se afla sub influența alcoolului, dar nu a putut explica modul în care a ajuns astfel pe autostradă, manevră care ar fi putut duce la o tragedie de proporții.

Polițiștii i-au dat 9 puncte-amendă, ceea ce înseamnă o sancțiune contravențională în valoare de 1.822,5 lei, i-au reținut permisul de conducere și i-au suspendat exercitarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile, începând cu 23.04.2026.

Șoferul a mai avut două abateri la reginul rutier în 2021.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button