Consecințele războiului din Orientul Mijlociu și atacurile iranienilor împotriva țărilor din Golf nu face decât să scoată în evidență un tablou sumbru al interdependenței globale. Mai clar spus, haosul și panica din Dubai sau Doha nu reprezintă doar o problemă regională, ci e o amenințare directă la adresa stabilității economice a Asiei și, implicit, a întregii lumi.
The New York Times are o analiză în care semnalează că după ce au supraviețuit unui război comercial turbulent și tarifelor impuse de administrația Trump, economiile asiatice se confruntă acum cu o „nouă amenințare energetică” majoră.
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu pune în pericol importurile de petrol care alimentează giganții industriali precum China, Japonia, Taiwan și India și Coreea de Sud.
Iar punctul critic al acestei crize este Strâmtoarea Hormuz, culoarul prin care trece o cincime din rezerva mondială de petrol. Pentru Asia, acesta este un canal vital și orice blocaj sau încetinire a traficului de petrol și gaze aici lovește direct în inima producției globale.
Deși Iranul depinde de exporturile de petrol către China, incertitudinea din ultimele patru zile a făcut deja ca prețurile să explodeze, iar navele comerciale să caute rute alternative, mult mai lungi și mai scumpe, scrie New York Times.
China suferă
Beijingul se află într-o poziție extrem de delicată în aceste zile încercând să echilibreze o criză imobiliară internă și un război comercial cu SUA, mai indică jurnaliștii de la NYT.
China importă peste jumătate din petrolul său pe cale maritimă din Orientul Mijlociu, iar experții avertizează că o perturbare prelungită ar fi fatală pentru Beijing. De ce?
Păi explică pentru New York Times Muyu Xu, analist senior în domeniul petrolului la o firmă din Singapore. „China nu are capacitatea de a absorbi șocul”, spune acesta, subliniind că un eșec energetic ar fi „catastrofal nu doar pentru China, ci pentru piața globală”.
O altă problemă a chinezilor e faptul că războiul comercial limitează capacitatea Chinei de a se proteja de crizele petroliere precum cea generată de criza geopolitică din Orientul Mijlociu.
Mai exact, profiturile industriei chineze, necesare pentru a finanța tranziția către energie verde care ar reduce dependența de Orientul Mijlociu, sunt „comprimate” de tarifele americane impuse de administrația Trump, indică Han Lin, directorul de țară al Asia Group, o firmă de consultanță în domeniul energetic.
Lin mai atrage atenția în NYT și că „China nu poate să se orienteze suficient de repede către cererea internă pentru a compensa prăbușirea marjelor de export și a absorbi simultan șocul prețului petrolului.”
China dispune de suficiente rezerve de petrol pe teritoriul său pentru a acoperi necesarul pe o perioadă de 115 zile, potrivit analizei firmei de consultanță Kpler. De asemenea, chinezii operează trei conducte majore de petrol, dintre care două transportă petrol din Rusia și Kazahstan și sunt protejate de perturbările din Orientul Mijlociu.
Însă, dacă stăm să privim dincolo de China, întreaga Asie e prinsă într-un cerc vicios și are nevoie de petrol pentru a produce, dar războiul comercial declanșat de Trump le reduce țărilor din regiune resursele pentru a deveni independente energetic.
Japonia și Coreea de Sud sunt dependente de petrolul din Orientul Mijlociu
Spre deosebire de China, care are conducte din Rusia și Kazahstan, Japonia și Coreea de Sud sunt și mai expuse în fața unei crize prelungite a petrolului. Japonia importă peste 90% din petrol prin Strâmtoarea Hormuz, în timp ce Coreea de Sud depinde de Orientul Mijlociu pentru aproximativ 70% din importurile sale de petrol.
Deși ambele țări dețin rezerve strategice pentru aproximativ 200-250 de zile, o criză de durată ar destabiliza balanțele lor comerciale și ar agrava inflația, punând presiune pe bugetele gospodăriilor deja afectate, mai indică analiza celor de la New York Times.
Taiwan și amenințarea asupra „creierelor” electronice
Taiwanul reprezintă punctul de legătură între energia din Orientul Mijlociu și tehnologia din buzunarul fiecăruia dintre noi. Insula autonomă importă 96% din energie sa, cea mai mare parte din Orientul Mijlociu. Aproximativ 60% din petrolul de care are nevoie Taiwanul și aproximativ o treime din gazul său natural ajunge cu vaporul din țări prin Strâmtoarea Hormuz.
Potrivit New York Times, Taiwanul are suficient petrol în rezervă pentru a alimenta țara timp de aproximativ 120 de zile, indică Chen Shih-Hau, director specializat în securitatea energetică la Institutul de Cercetări Economice din Taiwan. Problema cea mai mare e legată de rezerva de gaze naturale, care ar dura doar aproximativ 11 zile.
Așa că orice penurie de energie în Taiwan ar pune în pericol producția de semiconductori avansați, căci fără curent electric stabil pentru fabricile TSMC, producția de smartphone-uri, sisteme de inteligență artificială, vehicule electrice sau electrocasnice de ultimă generație la nivel mondial s-ar opri.
Deși giganți precum TSMC dețin generatoare de rezervă, acestea sunt proiectate doar pentru urgențe de scurtă durată, nu pentru a susține procese de producție ultra-sofisticate pe perioade lungi de blocaj energetic.
Așa că o întrerupere a fluxului de nave petroliere și care transportă GNL prin Strâmtoarea Hormuz ar putea declanșa un efect de domino: fără gazul necesar pentru rețeaua electrică națională, fabricile de cipuri s-ar opri, provocând un blocaj global în producție, de la telefoane inteligente la sisteme de apărare. Iar asta demonstrează că securitatea digitală a lumii depinde, paradoxal, de stabilitatea transportului maritim de combustibili fosili.
Ce trebuie înțeles este că simpla creștere a prețurilor la energie funcționează ca o taxă globală. Iar companiile de transport precum Mitsui O.S.K. Lines au început deja să suspende operațiunile în Golful Persic, ceea ce duce inevitabil la creșterea costurilor de asigurare și la blocaje în porturi, așa cum a indicat și Financial Times.
Aceste costuri suplimentare se vor reflecta inevitabil în prețul final al tuturor bunurilor fabricate în Asia.
India
India se găsește într-o situație ironică. În urma unui acord comercial cu Donald Trump, guvernul de la New Delhi a acceptat să înlocuiască petrolul rusesc cu cel din Orientul Mijlociu, după cum amintește CNN.
Acum, ambiția SUA de a forța o schimbare de regim în Iran lovește direct în stabilitatea energetică a Indiei, iar ăsta e un exemplu foarte clar despre cum deciziile de politică externă ale administrației MAGA de la Casa Albă pot avea consecințe neintenționate și contradictorii asupra aliaților săi comerciali.
Prețurile la gaze cresc după ce atacurile iraniene au forțat oprirea producției din Qatar
Luni, după atacurile cu drone asupra facilităților din Ras Laffan și Mesaieed, a fost oprită producția de GNL de către Qatar Energy.Prețurile angro la gazele naturale din Olanda și Marea Britanie au crescut cu aproape 50%, după ce Qatar Energy a anunțat că a oprit producția din cauza atacurilor din Orientul Mijlociu. A fost cel mai mare șoc de la debutul războiului din Ucraina, semnalând că piața a încetat să mai evalueze o marfă și a început să evalueze „certitudinea”.„Europa tocmai a învățat diferența dintre prețul gazului și disponibilitatea gazului”, a notat într-un comentariu pe X analistul financiar Shanaka Anslem Perera.
Deși istoric Strâmtoarea Hormuz nu a fost niciodată închisă total, amenințările Iranului și atacurile asupra a trei nave în weekend au dus la o paralizie cvasi-totală. „Din cauza amenințărilor Iranului, strâmtoarea este efectiv închisă”, a declarat Homayoun Falakshahi de la firma de consultanță Kpler pentru BBC.
Cu aproximativ 20% din petrolul și gazele lumii tranzitând acest punct, traficul maritim aproape s-a oprit și peste 150 de nave petroliere au aruncat ancora în afara strâmtorii de teama atacurilor sau a lipsei acoperirii prin asigurări.
Economiștii avertizează că, dacă petrolul Brent (care a atins deja 82 de dolari) rămâne ridicat, consecințele se vor vedea foarte rapid în prețurile alimentelor și ale mărfurilor industriale. Iar economista Subitha Subramaniam, șefa departamentului de strategie de investiții la Sarasin & Partners, a explicat pentru BBC că acest lucru „va începe să se vadă în alte prețuri… și pur și simplu va alimenta inflația”, ceea ce ar putea forța băncile centrale, precum Banca Angliei, să mențină dobânzile ridicate, blocând relansarea economică.
Oprirea exporturilor de GNL din Qatar este un moment deosebit de prost pentru Europa, unde depozitele de gaz sunt la niveluri alarmante de sub 30% din capacitate la finalul sezonului de iarnă.
Euronews amintește că în timp ce anul trecut rezervele erau la 40%, acum Germania (20,5%) și Franța (21%) sunt extrem de expuse și piața e hiper-reactivă. Așa că orice zi de blocaj în plus în Hormuz riscând să transforme prețul de 47€//MWh într-o simplă „stație de tranzit” spre praguri mult mai ridicate, după cum mai avertizează Perera.
Războiul omoară economia
Dacă prețul energiei devine atât de mare încât economia globală pur și simplu nu mai poate funcționa în parametri normali, atunci vom ajunge într-o „buclă de feedback între inflație și recesiune”, așa cum o numește Perera. Iar ăsta e cel mai periculos fenomen economic, pentru că atunci prețurile mari la energie împing inflația în sus, forțând băncile centrale să mențină dobânzile ridicate, iar asta scumpește creditele și oprește investițiile.
Rezultatul este un blocaj total, adică o „recesiune inflaționistă” cunoscută și sub denumirea de „stagflație”. La acel moment puterea de cumpărare este anihilată complet. Practic, economia este „mâncată” din ambele direcții: pe de o parte, costurile de producție care devin nesustenabile din cauza șocului energetic continuu, iar pe de altă parte, cererea dispare deoarece populația și companiile rămân fără resurse financiare. Toate acestea produc un efect de domino care poate duce la o criză globală cum încă nici nu ne imaginăm.
Cum funcționează acest mecanismul care strivește economia? Păi în mod normal, într-o recesiune, cererea scade, iar prețurile tind să stagneze sau să scadă. Asta se numește deflație. Într-o recesiune inflaționistă, se întâmplă exact opusul din cauza unui șoc de ofertă, cum este blocarea petrolului în Strâmtoarea Hormuz. Și ajungem la situația în care inflația crește, lucru care se vede prin faptul că costul energiei (de petrol și gaz) explodează, iar asta scumpește automat transportul, producția industrială și alimentele.
Și pentru că totul este mai scump, populația nu mai are bani pentru consum, iar companiile își reduc activitatea sau dau faliment din cauza costurilor insuportabile. Rezultatul e că economia scade, dar prețurile continuă să crească.
Pentru a opri inflația, Banca Centrală ar trebui să crească dobânzile (pentru a scumpi banii). Dar asta îngroapă și mai tare o economie aflată deja în recesiune, făcând creditele imposibil de plătit pentru firmele care se luptă să supraviețuiască.
Pentru a opri recesiunea, Banca Centrală ar trebui să scadă dobânzile (pentru a stimula consumul). Dar asta ar alimenta și mai tare inflația, făcând prețurile la energie și alimente să scape complet de sub control.
Cu alte cuvinte, războiul din Orientul Mijlociu ne poate aduce în situația în care suntem prea săraci ca să cumpărăm, dar produsele sunt prea scumpe ca să ni le mai permitem.
