Prețul cerealelor a scăzut. Fermierii vând mai ieftin, uneori cu un leu pe kilogram mai puțin decât anul trecut. Cu toate acestea, pâinea a ajuns la 10 lei și nu dă semne că s-ar ieftini. Undeva pe lanțul economic, realitatea se rupe în două.
Explicația oficială vorbește despre costuri: energie, transport, salarii. Doar că aceste costuri nu cresc peste noapte cu 30–40%, în timp ce materia primă se ieftinește vizibil. Grâul e mai ieftin, porumbul e mai ieftin, dar produsul final e tot mai scump. Asta nu mai e economie, e capturarea prețului.
Fermierul primește mai puțin. Consumatorul plătește mai mult. Cine câștigă? Intermediarii, procesatorii mari și lanțurile de distribuție, într-o piață slab reglementată, unde concurența reală lipsește. Statul nu verifică marjele, nu cere transparență și nu apără nici producătorul, nici cumpărătorul.
Pâinea nu este un produs de lux. Este aliment de bază. Când cerealele se ieftinesc, iar pâinea se scumpește, problema nu e piața, ci lipsa de control și de voință politică. România produce grâu, dar nu controlează prețul pâinii. Iar nota de plată o achită, din nou, oamenii.
