România a coborât sub pragul simbolic de 150.000 de nașteri pe an. Este una dintre cele mai dure statistici ale prezentului și un semnal clar de alarmă: națiunea se stinge încet, nu printr-un șoc, ci printr-o oboseală generalizată. În același timp, tot mai mulți copii români se nasc în afara granițelor, în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie. România exportă oameni și importă promisiuni.
Fenomenul nu ține de „lipsa dorinței de a avea copii”, ci de lipsa condițiilor. Salarii mici, locuințe scumpe, credite sufocante, servicii publice slabe, școli și spitale care inspiră teamă, nu siguranță. Tinerii nu refuză familia, ci refuză nesiguranța. Iar statul, în loc să creeze stabilitate, produce birocrație și taxe.
Diaspora devine, paradoxal, spațiul unde românii își permit să întemeieze familii. Acolo există predictibilitate, respect pentru muncă și servicii publice funcționale. Copiii românilor se nasc cu certificate străine, iar România pierde nu doar populație, ci viitor: forță de muncă, creativitate, continuitate.
Demografia nu se repară cu sloganuri sau alocații aruncate electoral. Se repară cu locuri de muncă bine plătite, locuințe accesibile, școli bune și încredere în ziua de mâine. Fără o schimbare reală de direcție, România riscă să rămână o țară din ce în ce mai goală, cu tot mai puțini copii și tot mai multe statistici triste.
