JUSTIȚIE

Haos managerial la IPJ Vâlcea: Delegatul navetist – Nicolae Ionel Marius, șef interimar într-o Poliție sufocată de influența politică!

În timp ce infracționalitatea devine tot mai sofisticată, iar cetățenii cer o Poliție profesionistă, independentă și eficientă, Ministerul de Interne continuă să transforme inspectoratele județene în simple feude politice conduse „cu delegație”. România nu mai are șefi de poliție numiți prin concurs și legitimați prin competență, ci manageri temporari, ținuți la buton prin împuterniciri de câteva luni, exact cât trebuie pentru a executa ordine și pentru a nu deranja rețelele de influență.

Iar Vâlcea nu face excepție. Dimpotrivă.

Faptul că funcția de șef al IPJ Vâlcea este ocupata printr-o simplă împuternicire, pentru doar trei luni, de către comisarul-șef Nicolae Ionel Marius, arată încă o dată că la nivelul Poliției Române nu mai contează performanța managerială, strategia pe termen lung sau concursurile reale. Contează doar controlul politic și menținerea unei stări permanente de dependență administrativă.

Nicolae este navetist, venind in fiecare zi de la Pitesti la Ramnicu Valcea!

Practic, șefii din poliție au ajuns niște interimari perpetui. Niște oameni care știu că mandatul lor depinde nu de rezultate, ci de telefonul primit de la București sau de susținerea unor grupuri de influență locale. În asemenea condiții, cine mai are curajul să deranjeze interesele politice, să deschidă anchete sensibile sau să ia măsuri ferme împotriva „băieților deștepți” conectați la administrație și partid?

La Vâlcea, județ unde de ani întregi se vorbește despre combinații politico-economice, afaceri cu dedicație, clanuri de interese și protecție, această stare de provizorat permanent în conducerea IPJ ridică serioase semne de întrebare. Cum poate exista autoritate reală într-o instituție condusă pe termen scurt, din împuternicire în împuternicire? Cum poate fi implementată o strategie coerentă de combatere a criminalității când șefii trăiesc din trei în trei luni cu sabia schimbării deasupra capului?

Sindicatul EUROPOL spune lucrurilor pe nume: împuternicirile au devenit monedă de schimb între conducerea MAI și factorul politic. Iar realitatea din teritoriu confirmă acest lucru. Nu mai vorbim despre excepții, ci despre o practică generalizată care sufocă sistemul și omoară orice urmă de meritocrație.

Legea este clară. Funcțiile vacante trebuie scoase la concurs. Însă, în România anului 2026, legea pare să fie doar o recomandare pentru conducerea IGPR. Funcții-cheie sunt ținute artificial vacante ani la rând pentru a permite jocurile de culise și fidelizarea oamenilor „agreați”. Astfel, șefii nu mai sunt independenți profesional, ci devin executanți docili, perfect conștienți că pot fi schimbați peste noapte dacă nu răspund comenzilor potrivite.

Mai grav este că această cultură a obedienței administrative coboară până la nivelul inspectoratelor județene, al serviciilor și chiar al birourilor. În loc să promoveze profesioniști cu experiență și rezultate, sistemul preferă oameni „flexibili”, ușor de controlat și dispuși să închidă ochii atunci când politica o cere.

Iar efectele se văd. Poliția Română pierde constant oameni valoroși, moralul este la pământ, iar cetățeanul ajunge să privească instituția cu neîncredere. În multe județe, inclusiv în Vâlcea, există percepția că anumite personaje „intangibile” beneficiază de protecție și că legea nu mai este aplicată egal pentru toți.

De altfel, nici performanța managerială nu pare să mai conteze. Într-un sistem normal, rezultatele, capacitatea de coordonare și integritatea profesională ar trebui să fie criteriile esențiale pentru ocuparea funcțiilor de conducere. În schimb, în MAI-ul ultimilor ani, promovarea pare să depindă mai mult de relațiile politice și de capacitatea de a executa fără comentarii.

Este imaginea tristă a unei instituții de forță care a ajuns captivă intereselor politice și jocurilor de culise. O Poliție condusă prin interimate, improvizații și ordine informale nu mai poate inspira autoritate. Poate doar teamă în interior și neîncredere în exterior.

La 204 ani de la înființarea Poliției Române, sistemul pare mai preocupat să împartă funcții temporare decât să organizeze concursuri reale. Iar până când această boală a împuternicirilor nu va fi eliminată, România va continua să aibă o poliție vulnerabilă politic, dependentă administrativ și tot mai departe de ideea de profesionalism autentic.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button