Gruparea mafiotă Savonea pregătește la Înalta Curte dezmembrarea completurilor și trecea mandatelor de siguranță națională de la penaliști la judecători de contencios

O sursă oficială din Înalta Curte, apropiată de „Gruparea Savonea” și care a vorbit sub condiția anonimatului, ne-a declarat că, într-adevăr, a circulat o ciornă cu noile propuneri, asupra cărora nimeni nu ar fi avut de obiectat, dar că o decizie finală nu a fost luată. Chestiunile vor fi tranșate săptămâna viitoare, miercuri, de către Colegiul de Conducere a Înaltei Curți.
Ședință cu scandal azi la Secția Penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit unor surse din interior, conducerea secției a pus în discuție dezmembrarea actualelor completuri de judecată și formarea altora, cu scopul declarat de a face loc celor șapte judecători care au promovat la Instanța Supremă în luna noimebrie. Scopul mai puțin declarat ar fi fost acela ca să fie dezmembrate și ultimele completuri în care nu sunt judecători considerați ca făcând parte din „Gruparea Savonea”.
În urma protestelor unor judecători, spun sursele, problema nu a fost tranșată definitiv, urmând ca miercurea viitoare să se ia o decizie în Colegiul de Conducere al instanței.
Nu este clar la acest moment cât de amplă va fi restructurarea completurilor de judecată, dar în funcție de această amplitudine efectele pot fi devastatoare. Dacă într-un complet intră fie și un singur judecător nou, dosarele aflate pe rol la vechiul complet vor trebui judecate de la zero.
O altă modificare propusă azi a fost aceea ca competența de a emite mandate de interceptare în dosare de siguranță națională să nu mai fie atribuită Secției Penale, ci Secției de Contencios Administrativ și Fiscal.