În România anului 2025, fermierul trăiește același paradox de acum un deceniu: muncește mai mult, plătește mai scump, dar încasează la fel. Prețul cerealelor a rămas aproape neschimbat din 2014, în timp ce costurile de producție s-au dublat. Motorina, energia, piesele de schimb, serviciile de transport și depozitare – toate s-au scumpit, iar profitul a dispărut. Agricultura românească a devenit o cursă de rezistență, nu o activitate rentabilă.
Subvenția, altădată sprijin vital, s-a topit în inflație. Cei 200 de euro pe hectar aveau valoare reală în urmă cu zece ani; astăzi, aceeași sumă nu mai acoperă nici jumătate din costurile reale ale unui ciclu agricol. Fermierul nu mai are nicio plasă de siguranță. Lucrează mai mult, riscă mai mult, dar rămâne captiv într-un sistem care îl plătește la prețurile trecutului.
În același timp, statele vecine — Ucraina și Rusia — joacă o altă ligă. Au gaz ieftin, produc îngrășăminte local și exportă cereale la prețuri pe care România nu le poate egala. În timp ce combinatele românești stau închise, cele de dincolo de graniță funcționează la capacitate maximă, transformând avantajul energetic într-o armă economică.
Agricultura noastră, lipsită de o strategie industrială, e obligată să importe tot ce ar fi putut produce. Fermierii cumpără îngrășăminte scumpe, plătesc motorină la preț european și vând recolta la preț estic. În aceste condiții, profitul nu mai există, iar mulți producători mici și medii se îndreaptă spre faliment.
România are pământ fertil, oameni harnici și tradiție agricolă, dar fără industrie și fără politică energetică nu mai are viitor agricol. Țăranii noștri nu cer favoruri, ci doar condiții egale de competiție. Atâta timp cât unii au gaz ieftin și alții doar promisiuni, prețul cerealelor va rămâne același, iar agricultura românească va continua să piardă teren.
