România se confruntă cu un nou val de distrugere economică pe care guvernanții îl privesc cu mâinile în sân. Importurile masive de ouă din Ucraina, vândute la prețuri mult mai mici decât costul de producție din fermele românești, au aruncat crescătorii autohtoni într-o criză fără precedent. În timp ce fermierii se luptă să supraviețuiască, rafturile supermarketurilor sunt invadate de produse de import.
Antreprenorii români din sectorul avicol nu mai pot concura cu dumpingul practicat de ouăle venite din afara Uniunii Europene. Costurile de producție din România – hrana pentru păsări, energia, salariile și taxele – sunt incomparabil mai mari decât în Ucraina. Rezultatul este previzibil: fermele românești intră în faliment una după alta, iar munca de zeci de ani a mii de familii este spulberată.
Guvernul ar fi trebuit să intervină pentru a proteja producția locală și securitatea alimentară a țării. În schimb, a lăsat frontierele larg deschise și a sacrificat micii fermieri pe altarul importurilor ieftine. Ceea ce se întâmplă astăzi este o trădare a interesului național și o lovitură directă împotriva antreprenoriatului românesc.
Securitatea alimentară nu este un moft, ci o chestiune de siguranță națională. O țară care își lasă fermele să falimenteze și depinde tot mai mult de importuri devine vulnerabilă la orice criză externă. În loc să încurajeze producția internă, actuala guvernare alege să transforme România într-o piață de desfacere pentru marfă străină.
În spatele acestor decizii se ascunde aceeași lipsă de viziune care a adus agricultura românească pe marginea prăpastiei. Dacă acest trend continuă, vom rămâne fără ferme, fără producători locali și fără capacitatea de a ne asigura propriile alimente.
Guvernul trebuie să răspundă pentru această situație. Nu este vorba doar despre ouă, ci despre viitorul agriculturii românești și despre dreptul oamenilor la hrană produsă în țara lor. Tăcerea și indiferența actualei puteri nu fac decât să confirme: interesul românilor nu contează, iar falimentul fermierilor autohtoni este privit ca un „efect colateral”.
