România, țară cu soluri fertile, tradiții agricole și o populație care a știut mereu să-și pună hrana pe masă din roadele pământului, ajunge în 2025 să importe peste 70% din fasolea consumată. Adică tocmai acea fasole pe care bunicii noștri o cultivau în curte, pe care o fierbeau cu ceapă și o mâncau cu mândrie, a devenit marfă de import, adusă cu vaporul sau camionul din Africa, America de Sud sau Asia.
Este o rușine națională ca în plin potențial agricol, cu sute de mii de hectare de teren nelucrat, guvernul să nu aibă niciun program coerent de susținere pentru culturile de bază. În loc să investească în semințe autohtone, irigații și sprijin pentru fermierii mici, România dă miliarde pe importuri. În timp ce fermierii noștri închid porțile și își abandonează ogoarele, supermarketurile vând fasole mexicană la prețuri triplu umflate.
Această dependență agricolă nu este o întâmplare, ci rezultatul unui sabotaj premeditat al producției locale. Se importă nu pentru că nu putem produce, ci pentru că unii câștigă din această dependență. România ar putea deveni furnizor regional de fasole și leguminoase, dacă ar exista voință politică și o strategie agricolă națională. Dar nu există.
Cât timp țara noastră va fi condusă de oameni care preferă importurile comisionate în locul muncii cinstite pe pământ românesc, vom continua să mâncăm fasole din Tanzania, în loc să o culegem din propria grădină. Iar această fasole este doar un simbol. Simbolul unei politici agricole falimentare, în care mâncăm din ce produc alții, în timp ce noi închidem satele și abandonăm glia.
