Prăbușirea iminentă a Salinei Praid nu este o consecință a naturii, ci rezultatul a ani de neglijență, interese mascate și un joc periculos cu un proiect megalomanic numit „Yellowstone-ul european”. În centrul acestui scandal se află miliardarul elvețian Hansjörg Wyss și Fundația Conservation Carpathia, care, sub pretextul conservării naturii, au permis proliferarea unei populații de castori ce a contribuit decisiv la compromiterea unui obiectiv economic major al României. În locul unei intervenții rapide, autoritățile au fost paralizate de „grija” pentru un animal protejat, în timp ce minele de sare se umpleau cu milioane de metri cubi de apă.
Dezastrul de la Salina Praid nu a fost un accident natural, ci un colaps anunțat și ignorat. Încă din 2016 au fost semnalate probleme majore, după ce castorii au construit un baraj pe pârâul Corund, deviat parțial. În ciuda alocării a 130 de milioane de lei de la bugetul de stat, proiectul de deviere a pârâului a fost tergiversat timp de un deceniu. Între timp, castorii, reintroduși în zonă de Fundația Conservation Carpathia, au continuat nestingheriți activitatea, iar salina a fost inundată. Ploile torențiale din mai 2025 au reprezentat lovitura finală: infiltrațiile masive au compromis structura minei, zece gospodării au fost evacuate, iar Salina Praid este în pericol iminent de prăbușire.
În spatele proiectului „Yellowstone european în România” se află miliardarul Hansjörg Wyss, un filantrop controversat care a finanțat masiv Fundația Conservation Carpathia. Sub conducerea biologilor Barbara și Christoph Promberger, fundația a achiziționat zeci de mii de hectare de teren, a introdus castori și zimbri în ecosistem, și a blocat, indirect, lucrările necesare devierii râului Corund. Lobby-ul intens, susținut și de europarlamentarul Viola von Cramon, a fost acuzat de Federația Nostra Silva drept o „campanie de dezinformare” care a dus în eroare chiar și Comisia Europeană.
Realitatea de pe teren este însă cruntă. În locul unei intervenții rapide, autoritățile s-au temut să acționeze din cauza restricțiilor legale privind protejarea castorilor. Conservation Carpathia aruncă vina pe instituții, dar recunoaște indirect că relocarea castorilor era legal posibilă, doar că nimeni nu a acționat. Între timp, Salrom a confirmat că în salină au pătruns 6 milioane de metri cubi de apă. Zeci de pensiuni locale riscă falimentul, iar un întreg ecosistem economic, nu natural, se prăbușește sub greutatea ipocriziei și a dezinteresului.
Acest caz scoate la iveală o realitate periculoasă: sub pretextul protejării naturii, interese externe și agende „verzi” au reușit să blocheze un proiect vital pentru siguranța națională. Dacă statul român nu regândește urgent relația dintre conservare și infrastructură critică, alte dezastruri similare vor urma. Castorii sunt doar simbolul unei neputințe administrative și a unei supuneri oarbe față de agende externe cu miză economică uriașă.
