Legea care introduce cartea de identitate electronică a fost promulgată de președinte

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care modifică şi completează mai multe acte normative privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, transmite Administraţia Prezidenţială.
Potrivit legii, este introdus sistemul de carte de identitate electronică, precum şi semnătura electronică.
„Opţional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi, a reprezentatului legal, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social, public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul”, arată actul normativ promulgat.
„În cazul minorului care se află, în condiţiile legii, într-un serviciu social, public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, actul de identitate se eliberează, prin grija acestui serviciu, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă”, conform legii promulgate.
O altă modificare prevede că, în cazul incapabililor şi al persoanelor infirme sau analfabete, semnătura olografă a titularului poate lipsi din conţinutul cărţii de identitate simple.
Cartea electronică de identitate permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi în sisteme informatice ale altor instituţii publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condiţiile legii.
„Prin autentificare se înţelege procedura prin care i se permite unei persoane ce posedă legal un anumit set de date create în acest scop să se identifice într-un sistem informatic, în interes propriu sau în relaţia sa cu persoane juridice de drept public ori de drept privat”, mai indică legea promulgată.
Cartea de identitate provizorie este valabilă timp de 45 de zile.
De asemenea, de la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani, cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani şi cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.
Sursa: News.ro
- VIDEO: Borfașul George Simion s-a mutat de la vila din Tunari într-un penthouse la Piața Unirii, de jumătate de milion de euro
Liderul partidului AUR, George Simion, cunoscut pentru discursurile sale aprinse despre sărăcie și dreptate socială, și-a schimbat reședința, mutându-se de la vila din Tunari într-un penthouse de lux situat în zona Piața Unirii din București, proprietate evaluată la aproximativ jumătate de milion de euro, deoarece borfașii corupți care îl vizitau cu sacoșele nu se deplasau … - Clanul Cârpaci a cumpărat Palatul Marshall de sub nasul lui Dominic Fritz: Imobilul istoric s-a vândut cu 2.3 milioane de euro, printr-un terț
Mai știți povestea cu recuperăm patrimoniul Timișoarei de la clanurile de romi, spusă cu atâta emfază de adminisrația condusă de Dominic Fritz, recent, după ce instanța a restituit primăriei o clădire de pe C. D. Loga aflată în litigiu din vremea administrației Robu? Ei bine, nu mai departe de 2025, Consiliul Local Timișoara, unde USR are majoritate, a … - Șeful BNR anunță noi scumpiri – inflația ar putea urca până în Iulie la 11 la sută
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu,a avertizat marți că inflația ar putea continua să crească în următoarele luni, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al efectelor produse de criza din Strâmtoarea Ormuz asupra piețelor internaționale de petrol și gaze. Șeful BNR a vorbit despre ceea ce a numit „inflația Ormuz”, fenomen care amplifică presiunile … - Muncitor român, împușcat în Austria după un conflict privind plata lucrărilor. Proprietarul riscă detenție pe viață
Un bărbat de 52 de ani din Viena este judecat pentru tentativă de omor după ce, în urma unui conflict cu mai mulți muncitori care efectuau lucrări la casa sa, a deschis focul cu un pistol Glock 17. Un român în vârstă de 27 de ani a fost rănit prin împușcare în picior. Român împușcat … - Percheziții la antrenorul de box din Capitală acuzat că ar fi violat o minoră în sala de antrenament: Mihai Iorgu va fi dus la audieri
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale au pus în executare, marți dimineață, un mandat de percheziție domiciliară la adresa antrenorului de box Mihai Iorgu, 49 de ani, susțin surse judiciare. Acțiunea s-a desfășurat sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe …




