Știrile 60m.RO

Iohannis, manipulare ieftină: Succesul vaccinării va genera o creștere economică de 4,3%

Klaus Iohannis consideră că succesul vaccinări va impulsiona economia românească și vom ajunge astfel la o creștere economică de 4,3%. Președintele a precizat că se întrevăd deja semne încurajatoare de revenire a economiei.

Totodată, Iohannis a subliniat că evoluțiile economice din următoarea perioadă de succesul campanie de vaccinare împotriva COVID-19.

Trebuie să fim conştienţi că evoluţiile economice din perioada următoare vor fi direct influenţate de ritmul şi succesul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, atât la nivel european, cât şi naţional. De noi toţi depinde revenirea la normalitate, în condiţii de siguranţă sanitară.

România se află la începutul unui drum, un drum al  reformelor importante în marile sisteme publice, al investiţiilor şi al accesării fondurilor europene. Preocupările actuale ale Guvernului şi ale Parlamentului pentru reforme şi investiţii trebuie transpuse cât mai curând în propuneri concrete, care să vizeze reformarea unor sectoare cheie, în domenii precum sănătatea, educaţia, transporturile, dar şi în planul interacţiunii dintre stat şi cetăţean”, a declarat președintele.

Back to top button