Zegrean: Într-o democraţie, alegerile se câştigă la urne, nu la judecătorie
„Nu e vorba nici măcar de crearea unui precedent, ci de inventarea unei practici și a altor condiții de a putea candida decât cele prevăzute de Constituție“, arată Augustin Zegrean, fost președinte CCR, scrie cotidianul.ro.
Într-o atare situație, remarcă Zegrean, candidatura oricărui candidat poate să fie respinsă.
”Dar este o greșeală uriașă să i se interzică unui candidat participarea la vot„, spune Augustin Zegrean.
În urmă cu câteva zile, candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă, acum toată lumea se uită la George Simion.
„Nici în cazul lui Călin Georgescu nu trebuia respinsă candidatura, pentru că alegerile se câștigă la urne, nu la judecătorie. E o greșeală fundamentală interzicerea participării la vot.
În România, legislația prevede toate condițiile necesare pentru a putea candida. S-au găsit alte motive, descoperite sau inventate de Curtea Constituțională. Ce au făcut este foarte grav. De acum vor putea face oricând același lucru, pentru că vor invoca practica pe care ei au creat-o“, a spus Augustin Zegrean, pentru DC News.