Şeful CJ Iaşi explică de ce i-a lăsat la poarta spitalului modular pe Nelu Tătaru şi pe Costel Alexe: „Acolo nu este casă fără stăpân”

„Sunt în derulare tot felul de proceduri legale, dar şi tehnice şi nu cred că este locul oportun pentru vizite cu caracter strict politic. Acolo nu sunt copaci de tăiat şi nici capre negre de împuşcat”, afirmă Popa.
Maricel Popa a afirmat, într-un comunicat de presă, că s-a intrat în linie dreaptă cu livrarea modulelor pentru spitalul mobil amplasat în localitatea ieşeană Leţcani, în curtea Parcului Agroindustrial Transagropolis.
Şeful CJ Iaşi a susţinut că până în 30 iulie „ar trebui să avem spitalul instalat”.
„Nu avem nimic de ascuns. Întreaga procedură a fost transparentă. Până pe 30 iulie ar trebui să avem spitalul instalat. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor noastre, nu am fost susţinuţi de autorităţile statului, care din punctul meu de vedere ar fi trebuit să fie direct interesate de soarta spitalului. Acest guvern demonstrează în continuare că siguranţa românilor nu este una dintre priorităţi. Nu aş fi vrut să ajungem aici. Am tot tăcut până acum, însă ultimele evenimente şi acţiuni ale unora m-au determinat să spun lucrurilor pe nume. Sunt indignat de tupeul liberalilor care permanent au denigrat munca noastră în legătură cu spitalul”, a spus şeful CJ Iaşi, Maricel Popa.
De ce i-a lăsat la poartă pe Nelu Tătaru şi Costel Alexe
El a explicat că miniştrii Costel Alexe şi Nelu Tătaru nu au avut acces, duminică, în incinta parcului Transagropolis, unde este amplasat spitalul, întrucât „acolo nu este casă fără stăpân”.
„Nu vine Costel Alexe pe moşia lui şi face ce vrea. Acolo avem gestiune de milioane de euro. Nu poţi aşa să spui arogant că tu, ministrul Drujbă, chemi presa la Leţcani. Sunt în derulare tot felul de proceduri legale, dar şi tehnice şi nu cred că este locul oportun pentru vizite cu caracter strict politic. Acolo nu sunt copaci de tăiat şi nici capre negre de împuşcat”, a declarat Maricel Popa.
Şeful CJ Iaşi a afirmat că spitalul modular se va face şi că îi va invita pe miniştrii Costel Alexe şi Nelu Tătaru la inaugurare.
„Spitalul este un obiectiv atât de important pentru sănătatea tuturor, încât nu este loc de scandal şi circ politic. Atât aş vrea să îl întreb pe domnul ministru al sănătăţii. Cu 900 de cazuri pe zi îşi permite să vină în campanie electorală la Iaşi? Să le fie ruşine pentru ceea ce au plănuit la Leţcani! Să le fie ruşine că nici acum în ceasul al 12 lea nu înţeleg că vieţile omeneşti sunt mai presus de interesele electorale meschine. Sunt convins că vom mai avea piedici din partea acestor oameni. Ei sunt cei care pun zi de zi instituţiile statului să lucreze împotriva noastră”, a afirmat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa.
Criticile ministrului Sănătăţii
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat că spitalul modular de la Iaşi, amenajat de Consiliul Judeţean, ar trebui să funcţioneze ca secţie exterioară a unui spital din Iaşi şi că ministerul nu poate da aviz unei entităţi care deocamdată nu există.
Nelu Tătaru a inspectat, duminică, împreună cu ministrul Mediului, Costel Alexe, amplasamentul de la Leţcani, judeţul Iaşi, unde au fost aduse 20 din cele 100 de containere pentru spitalul modular, cei doi miniştri arătându-se nemulţumiţi de stadiul lucrărilor.
Tătaru a spus că este „cam întârziată” această construcţie şi că au trecut deja patru luni de când s-au pornit demersurile cu spitalul modular de la Iaşi.
„Nu există vreo entitate medicală căreia să-i dai aviz de funcţionare. Sunt patru luni de când s-a pornit demersul cu spitalul modular de la Iaşi. Noi nu ştim în ce constă viitorul spital modular de la Iaşi. El trebuie să funcţioneze ca secţie exterioară a unui spital deja existent. Sunt atâtea spitale în subordinea Consiliului Judeţean. Cred că s-a greşit calea. Se poate da aviz când acea unitate corespunde din punct de vedere medical. Nu există în acest moment o entitate”, a afirmat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a declarat că nu a venit la Iaşi pentru a-l trage de urechi pe şeful CJ Iaşi, Maricel Popa, ci pentru a aşeza nişte lucruri din punct de vedere medical.
La rândul său, ministrul Mediului Costel Alexe, care este şi liderul PNL Iaşi, l-a acuzat pe şeful CJ Iaşi, Maricel Popa, că nu i-a permis accesul în curtea Parcului Expoziţional Transagropolis, unde este amplasat spitalul modular, poarta fiind încuiată la ora sosirii celor doi miniştri.
Sursa: www.adevarul.ro
- Tainul pentru Paris: Bolojan aruncă 2 miliarde de euro pe rachete Mistral, mai slabe și mai scumpe. Americanii, scoși din jocGuvernul condus de Ilie Bolojan a decis achiziția directă a rachetelor franceze Mistral, deși acestea sunt mai scumpe și mai puțin performante decât alternativele americane sau europene. Totul fără finalizarea licitației legale și fără dezbatere parlamentară. Sursele din industrie vorbesc despre „presiuni” și „datorii politice” către Emmanuel Macron. Practic, România plătește scump pentru ambițiile externe …
- Disponibilizări doar pe hârtie. Ce s-a întâmplat cu angajații „dați afară” de la Senat? Mutare din pix, nu economie realăReorganizarea de la Senat, prezentată ca o mare reformă de către Ilie Bolojan, s-a dovedit a fi în bună parte o mutare de personal între instituții, nu o tăiere reală de cheltuieli. Jumătate dintre posturile „desființate” erau vacante sau au fost transferate către alte structuri ale statului. Practic, angajații au fost mutați, nu concediați. Mult …
- Trump, nemulțumit că Israelul și Iranul au încălcat încetarea foculuiDonald Trump a declarat marți că atât Israelul, cât și Iranul au încălcat încetarea focului în Orientul Mijlociu. Într-o declarație făcută înainte de a pleca la summitul NATO de la Haga, Trump a afirmat că este „nemulțumit” de Israel și Iran, subliniind, ulterior, că este „foarte nemulțumit” de Israel. Trump a adăugat că capacitățile nucleare ale …
- Senatul l-a votat pe Mihai Busuioc în funcţia de judecător al CCR. Camera Deputaților l-a votat pe Csaba Asztalos, din partea UDMR, pentru funcţia de judecător al Curţii ConstituţionaleSenatul votează, marţi, un judecător al Curţii Constituţionale, patru candidaţi fiind înscrişi în cursă, Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi, fiind propunerea PSD, susţinut de întreaga coaliţie de guvernare. Senatorul AUR Ciprian Titi Stoica a declarat, în plen, că această numire nu este doar imorală ci este de-a dreptul periculoasă pentru siguranţa statului nostru. În …
- BNR trage semnalul de alarmă: „Strângem cureaua!” România intră pe „dietă” fiscală, nu pe austeritateAdrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, avertizează că România nu mai are timp de improvizații. Ținta este clară: deficit bugetar de 3% din PIB. Soluția? Nu austeritate brutală, ci o „dietă” fiscală atent controlată. Într-un context global exploziv, România trebuie să devină un pacient disciplinat, iar guvernul un nutriționist desăvârșit. Într-o perioadă marcată de instabilitate economică …