Politică

Vor să taie și pădurea Crâng! CJ Buzău scoate rezervaţia naturală Pădurea Crâng din lista ariilor protejate

Un proiect lansat în dezbatere publică de Consiliul Judeţean (CJ) Buzău a iscat controverse ca urmare a faptului că Pădurea Crâng, rămăşită a celebrilor Codrii ai Vlăsiei, declarată rezervaţie naturală protejată, ar urma să fie radiată din viitoarea listă a zonelor protejate de interes judeţean.

Reprezentanţii CJ Buzău au întocmit un proiect de revizuire a unei hotărâri din anul 1995 care cuprinde zonele şi monumentele naturale protejate de pe teritoriul judeţului. Pe noua listă se regăsesc obiective precum Vulcanii noroioşi, Dealul cu lilieci de la Cernăteşti, Balta Albă, Focul Viu. Pe de altă parte, proiectul lansat în dezbatere publică precizează că Pădurea – Parc Crâng a fost radiată din listă motivat de faptul că, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) 57/2007, nu intră sub incidenţa actului normativ menţionat „parcurile şi grădinile publice sau private de agrement cu excepţia cazurilor în care acestea au elemente şi bunuri cu valoare de patrimoniu natural”. În acest context, la sediul CJ au fost depuse mai multe puncte de vedere cu privire la revizuirea listei cu arii protejate.

„Acest proiect al CJ nu ar trebui dat până când nu are o documentaţie ştiinţifică pentru că legislaţia de protecţie a mediului precizează că toate ariile protejate care au fost declarate protejate rămân cu acest statut. Indiferent de legislaţia care a fost abrogată şi care a stat la baza hotărârii de CJ care a declarat aria Pădurea Crâng ca rezervaţie naturală de interes judeţean, această rezervaţie rămâne cu acest statut de rezervaţie. Eu am atacat în instanţa de contencios administrativ studiul Unităţii Administrativ Teritoriale (UAT) Buzău privind schimbarea amenajamentului Pădurii Crâng şi transformarea ei în pădure parc. Între timp, autoritatea de protecţie a mediului a emis o decizie finală la schimbarea amenajamentului prin care solicită UAT Buzău, proprietarul pădurii rezervaţie, să ia măsuri de protejare din regulamentul ariei protejate de nivel judeţean. Reprezentanţii UAT mi-au răspuns că există un proiect al CJ prin care i se va lua statutul rezervaţie naturală şi, prin urmare, nu vor face acest lucru. Proiectul CJ este de revizuire în sensul că scoate din lista ariilor protejate doar Pădurea Crâng, celelalte păduri – Frasinu, Spătaru – rămân acolo. Şi ele sunt rezervaţii de nivel judeţean care au fost declarate prin acelaşi act administrativ şi totuşi ele rămân rezervaţii naturale, nu vi se pare ciudat? Mai există o anexă 3 în care există monumente ale naturii, un stejar secular din municipiul Buzău şi un platan la Râmnicu-Sărat. Acestea nu vor mai fi monumente ale naturii. Dacă se anulează regulamentul care avea o serie de măsuri de protejare, cum vor mai fi protejaţi arbori, lalelele sălbatice şi restul obiectivelor?”, a declarat, pentru Agerpres, Haritina Crăiţă, fost evaluator de mediu, specialist în lista biroului central pentru expertize tehnice judiciare în domeniul protecţiei mediului.

Potrivit conducerii CJ Buzău, proiectul nu a fost adoptat la acest moment, iar societatea civilă poate transmite propuneri cu privire la viitoarea hotărâre care va cuprinde zonele şi monumentele naturale protejate de pe teritoriul judeţului.

„Vreau să fac o precizare foarte importantă: Consiliul Judeţean Buzău nu a intervenit asupra stabilirii ariilor naturale sau a speciilor de plante sau animale protejate. Prin acest proiect de hotărâre, Consiliul Judeţean Buzău doar ia act de zonele protejate de interes naţional sau judeţean, stabilite şi aprobate prin Legea nr 5/2000, OUG 57/2007 şi ale listei roşii IUNC. Este un proiect de hotărâre pentru revizuirea unei hotărâri a Consiliului Judeţean Buzău din anul 1995, ce avea la bază o legislaţie anterioară anului 1990. Prin urmare, este necesară revizuirea acestui act administrativ, prin transpunerea legislaţiei naţionale în vigoare. Vreau să specific că acest proiect se află în dezbatere publică, nu a fost adoptat de Consiliul Judeţean Buzău şi fiecare cetăţean, ONG sau instituţie poate transmite opinii, propuneri, sugestii până la data de 27 noiembrie 2023”, a transmis, pentru Agerpres, preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

În urma unei adrese, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Buzău a transmis că, potrivit OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, bunuri de patrimoniu natural cu regim de protecţie şi conservare dobândit până la intrarea în vigoare a ordonanţei sau prin acte cu caracter normativ emise de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale îşi păstrează acelaşi regim.

„Pădurea Crângul Buzăului a fost declarată rezervaţie naturală prin Hotărârea CJ nr.13/1995. Potrivit expunerii de motive a preşedintelui CJ Buzău, supunerea spre dezbatere şi aprobare a acestei hotărâri s-a fundamentat pe faptul că, în lipsa unei legi prin care să se instituie un regim de protecţie, un număr însemnat de rezervaţii naturale, monumente ale naturii şi specii rare de floră şi faună identificate în judeţul Buzău sunt supuse degradării. Ca urmare, scopul adoptării Hotărârii CJ nr.13/1995 este acela de a asigura cadrul legal pentru protejarea şi conservarea bunurilor patrimoniului natural al judeţului, prin stabilirea unui regim de protecţie a zonelor naturale, monumentelor naturii şi speciilor de floră şi faună considerate de importanţă deosebită sau vulnerabile. Atât OUG nr.236/2000, abrogată cât şi OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, în vigoare, au stabilit categoriile de arii naturale protejate, printre care şi cele de interes judeţean sau local declarate prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale şi, în ambele ordonanţe, la art.13, s-a stipulat că: ariile naturale protejate de interes naţional, internaţional, respectiv comunitar precum şi celelalte bunuri de patrimoniu natural cu regim de protecţie şi conservare dobândit până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sau prin acte cu caracter normativ emise de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, îşi păstrează acelaşi regim. În ceea ce priveşte proiectul de hotărâre de modificare/actualizare a HCJ nr.13/1995, precizăm că potrivit OUG nr.57/2007, responsabilităţile de administrare a ariilor naturale protejate şi a altor bunuri ale patrimoniului natural, puse în regim special de protecţie şi conservare prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale, revin autorităţilor care au emis hotărârile. Precizăm, de asemenea, că OUG 57/2007 nu conţine o procedură pentru revizuirea actelor cu caracter normativ emise de autorităţile administraţiei publice judeţene sau locale cu conţine prevederi referitoare la modalitatea prin care se declară şi se instituie regimul ariilor naturale protejate de interes judeţean şi local”, au precizat, pentru Agerpres, reprezentanţii APM Buzău.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button