Știrile 60m.RO

Turism politic pe bani publici. Ce țări exotice au văzut parlamentarii în 2025

Senatul și Camera Deputaților și-au trimis aleșii pe majoritatea continentelor, uneori pentru evenimente care seamnă mai degrabă a vacanță.

Deplasarea oficială cea mai departe de casă a fost a senatorului Eugen Remus Negoi (USR) în Australia. Senatul a decontat pentru 5 zile și jumătate suma de 16.378 de lei pentru perioada 25 septembrie – 1 octombrie. Suma este precizată în datele furnizate de Senat la solicitarea Cotidianul.

Motivul oficial al deplasării a fost participarea la Reuniunea Internațională pentru miniștri și membri ai parlamentelor și a Federației Astronautice Internaționale și la cel de-al 76-lea Congres Internațional de Astronautică din Sydney (28-30 septembrie). Pentru aceasta deplasare Senatul a asigurat transportul (clasa economic), cazarea, indemnizația de deplasare și asigurarea medicală.

Un alt senator, Eugen Dogariu (PSD), a mers în Malaezia în perioada 26 noiembrie 2 decembrie. 10.456 de lei a decontat Senatul pentru ca Dogariu să participe la conferința internațională referitoare la rolul parlamentelor în reglementarea inteligenței artificiale responsabile.

În Malaezia a mai fost și un al doilea parlamentar: deputatul Marcel Vela, fost ministru al Internelor. Cei doi s-au văzut cu un viceministru, o senatoare și „alți oficiali de rang înalt”. Apoi, vizita a virat spre partea de diplomație culturală.

Doar că datele de la Camera Deputaților, la solicitarea Cotidianul, arată alte detalii în cazul lui Marcel Vela. Parlamentul i-a plătit 21.471 de lei lui Vela pentru participarea la „Conferinţa parlamentară privind inteligenţa artificială” în perioada 26 noiembrie – 3 decembrie. Așadar, Vela a avut dublu de bani pentru o perioadă care diferă cu doar o zi.P

Calea Japoniei

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a mers să reprezinte instituția în iunie, între 24 și 28 iunie, în Japonia. 34.057 de lei a decontat Senatul pentru deplasare cu ocazia Expoziției Mondiale Osaka 2025.

În Japonia a mers și Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD. Conform datelor furnizate de Senat, șapte zile de deplasare i-au fost decontate. În total, 54.367 de lei au fost decontanți pentru deplasarea din perioada 15-22 noiembrie. Motivul: vizita în Japonia a Subcomisiei pentru relații economice transatlantice și Subcomisiei pentru parteneriate ale Adunării Parlamentare a NATO, Tokyo și Kyoto.

Teme de discuție precizate erau de la „peisajul strategic în schimbare din regiunea Indo-Pacifică” la relații Japoniei cu SUA, NATO și Europa sau doctrina de apărare a Japoniei.

Africa la putere în prima parte a anului

În prima parte a anului unii dintre parlamentari au mers în Africa. Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educației, a mers între 26 aprilie și 1 mai în Senegal. 30.067 de lei au fost decontanți de Senat.

Deputatul Ionuț Vulpescu, fost ministru al Educației, a mers în perioada 23-27 aprilie în Etiopia. 25.563 au fost plătiți de Camera Deputaților pentru participarea lui Vulpescu la vizita oficială a delegaţiei Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO) în Etiopia şi Zambia şi lansarea volumului Sfânta Sofia Bisericile înţelepciunii lui Dumnezeu în lume.

Și Adelina Dobra a mers pe continentul african, dar în Africa de Sud. Între 3 și 7 mai a fost reprezentanta USR. Însă, spre deosebire de alți parlamentari, acesteia i-a fost decontată o sumă modică: 285 de lei.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button