Știrile 60m.RO

Cea mai mare captură de țigări de contrabandă a anului: un camion plin cu 162.000 de pachete

Poliţiştii de frontieră din de la Bechet (Dolj) au descoperit, ascunse într-un camion, 162.500 pachete cu ţigări, pe care un cetăţean român a încercat să le introducă ilegal în ţară, transmite Agerpres. E cea mai mare captură de țigări de contrabandă din acest an, având o valoare de peste 2,4 milioane lei.

„În data de 31 iulie, în jurul orei 11,30, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român S.A., la volanul unei camion marca Volvo, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cărămidă din Grecia pentru o societate comercială din România. Cu ocazia controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă al camionului, un perete fals în spatele căruia erau depozitate mai multe cutii ce conţineau ţigarete”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, sâmbătă.

Camionul a fost dus la sediul Direcţiei Regionale Vamale Craiova, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 162.500 pachete cu ţigări, în valoare de 2.437.500 lei.

„În cadrul cercetărilor, şoferul a declarat că el este angajatul firmei care deţine camionul şi nu are cunoştinţă despre marfa ascunsă în interiorul acestuia”, arată sursa citată.

Sursa: www.g4media.ro

  • Probleme pentru şoferii care au vrut să urce pe Transalpina cu autovehiculele fără lanţuri sau fără tracţiune integrală
    Ninsoarea din ultimele ore a făcut ca zăpada să se depună, pe Transalpina, astfel încât şoferii care au vrut să urce pe acest tronson de drum fără a avea autovehiculele echipate cu lanţuri antiderapante au avut probleme, accesul lor fiind interzis, pentru câteva zeci de minute. La ora transmiterii acestei ştiri, Poliţia anunţă că pe …
  • 36 de ani de la crima din ziua de Crăciun
    Astăzi se împlinesc 36 de ani de când fostul președinte comunist Nicolae Ceauşescu era ucis cu sânge rece la Târgoviște de autorii loviturii de stat. Fostul lider a fost împușcat împreună cu soția sa după un simulacru de proces. La 24 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. Conform …
  • Atacuri reciproce cu drone între Ucraina şi Rusia în ziua de Crăciun
    Atacurile aeriene ale Rusiei au provocat morţi şi distrugeri în toată Ucraina, au raportat joi autorităţile din diferite regiuni, autorităţile ruse raportând la rândul lor atacuri ucrainene similare pe teritoriul lor, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpres. Un atac cu drone ruseşti în regiunea Odesa din sud-vestul Mării Negre s-a soldat cu un …
  • Crăciun în straie de iarnă: Cod Galben de viscol în România
    Prima zi de Crăciun aduce un episod de iarnă autentică în România. Ninge în mai multe zone ale țării, iar pe numeroase șosele s-a depus strat de zăpadă, motiv pentru care drumarii au intervenit cu utilaje și material antiderapant. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a convocat o ședință cu prefecții, în contextul …
  • Mesaje de Crăciun 2025. Cele mai frumoase felicitări, mesaje și urări de Crăciun pentru familie, prieteni și colegi
    Crăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului. Este și un moment minunat pentru a trimite mesaje, urări și felicitări celor dragi. Fie că sunt rude, fie că sunt colegi sau prieteni, vedeți mai jos o listă cu mesaje de Crăciun care să te inspire. E seara de Ajun, iar peste câteva ore …
Back to top button