Anchete

Portul Midia, epicentrul exporturilor ilegale de oi: Oieritul românesc, victimă a „jafului instituționalizat” sub mandatul conducerii ANSVSA

Imagini flagrante surprinse recent cu drona demască o realitate revoltătoare în Portul Midia, devenit un veritabil paradis al exporturilor ilegale de ovine. În centrul acestui scandal uriaș este indicat direct președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, acuzat în spațiul public de o incompetență cu valențe infracționale, sub a cărui umbrelă se orchestrează un jaf instituționalizat de o gravitate fără precedent asupra oieritului românesc.

În timp ce pe docuri vapoarele sunt încărcate clandestin sub privirile indulgente ale autorităților, la polul opus, crescătorii autohtoni trăiesc o adevărată dramă economică. Ciobanii reclamă că sunt mințiți constant, privați de drepturile lor legitime și asfixiați de restricții sanitare absurde. Prinși în această menghină administrativă, fermierii ajung să fie forțați să își vândă animalele la prețuri derizorii, prăbușite artificial de un sistem care favorizează exclusiv rețelele de exportatori privilegiați.

Filmați cu drona în Portul Midia: „Imaginile nu mint, domnilor guvernanți!”

O alertă oficială transmisă Comisiei Europene de către organizația Animals International a aruncat în aer toate minciunile oficiale ale ANSVSA.

Imagini de o claritate ireproșabilă, surprinse cu drona de către activiști, arată un flagrant revoltător: mii de oi încărcate pe vapoare de transport (precum nava FINOLA M) cu destinația Orientul Mijlociu, sfidând direct interdicțiile sanitare europene.
Controlul sanitar-veterinar de stat în Portul Midia a fost anihilat, medicii oficiali din subordine au primit ordinul clar „să închidă ochii” și să permită marilor operatori străini să încalce legile, doar operatorii economici îl susțin pe Bociu in funcție conform tratatului încheiat de ANSVSA la Constanța.

Această toleranță arată cum instituția statului nu mai protejează interesele țării, ci funcționează ca un scut pentru afaceri preferențiale.

Vigilență de fațadă! Spectacol la Arad cu 34 de porci, imunitate totală pentru mafia din portul Midia!

Dublul standard promovat de Alexandru Bociu. Zilele trecute, ANSVSA s-a mobilizat cu surle și trâmbițe în județul Arad, blocând la Nădlac două transporturi clandestine însumând doar 34 de porci. Acolo s-a aplicat legea la milimetru: poliție, jandarmi, eutanasiere imediată și incinerare demonstrativă, urmate de comunicate de presă pompoase.

Aceeași instituție ANSVSA devine însă complet oarbă când mii de oi trec sub nasul ei în Portul Midia. Micii crescători sunt executați fără milă pentru imagine, în timp ce marile rețele beneficiază de o imunitate totală dictată de la București.

Focare ascunse, ucideri fictive și minciuni pe spatele țăranului român

Adevărata dimensiune a incompetenței și a practicilor de natură infracțională din ANSVSA abia acum iese la lumină:

  • Focare ascunse: Pentru a nu deranja afacerile preferențiale ale rețelelor protejate, președintele ANSVSA ascunde în mod deliberat focare active de Pestă a Micilor Rumegătoare (PMR) și variolă din teritoriu.
  • Ucideri fictive la firmele mari pentru despăgubiri: În timp ce fermierilor cinstiți le sunt măcelărite abuziv animalele sănătoase, în alte zone se întocmesc acte de „ucidere fictivă”. Animalele sunt distruse doar pe hârtie pentru ca rețelele conectate la conducerea ANSVSA să încaseze despăgubiri colosale de la stat.
  • Ciobanii, forțați să vândă la prețuri de mizerie: Prin campanii masive și haotice de vaccinare, demarate prin instigarea medicilor veterinari la încălcarea legii, Bociu a blocat accesul pe piețele libere. Oierii români sunt lăsați la mila samsarilor, fiind obligați să își vândă animalele pe prețuri derizorii, între 13 și 15 lei pe kilogram, sume care nu acoperă nici măcar costul furajelor.

Guvernul României trebuie să ia măsuri urgente și să îl demită pe Alexandru Bociu

Guvernul condus de Premierul Luca Niculescu este indus în eroare în mod sistematic de raportările mincinoase și cifrele cosmetizate pe care președintele ANSVSA le pune pe masa Executivului.

În spatele acestor statistici se ascunde falimentul programat al tradiției românești și încălcarea directivelor Comisiei Europene.

Această gestionare dezastruoasă pune România într-un risc iminent de infringement, cu penalități de miliarde de euro la Bruxelles. Guvernul României nu mai poate închide ochii în fața acestor abuzuri: este imperios necesară demiterea imediată a președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu, sesizarea organelor de anchetă penală și trimiterea Corpului de Control în Portul Midia pentru a stopa distrugerea zootehniei naționale.

sursa: ancheatorii.ro

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button