Politică

Vino la SUCEAVA pentru a semna contractul de înscriere în PLANUL SIMION! Ne vedem vineri, pe 2 august

Așa cum vă spuneam, mii de români au semnat deja contracte de înscriere în Planul Simion la Bucureștila Cluj, ori în Timișoara, Iași sau Constanța! Acum vine rândul celor interesați să se înscrie la Suceava, acolo unde am să ajung pe la finele acestei săptămâni.

Planul SIMION cuprinde 200 de măsuri concrete pentru dezvoltarea României. Sunt primul candidat pentru funcția de Președinte al României care și-a prezentat public programul pentru România.

Două măsuri centrale au stârnit controverse în spațiul public: locuințe la prețuri accesibile și refinanțarea creditelor imobiliare existente, cu implicarea statului.

Vă aștept, pe toți cei interesați de PLANUL SIMION, din Suceava sau din împrejurimi, vineri, 2 august, la ora 18:00, pe Str. Ana Ipătescu nr. 7

Ordinea de înscriere în Planul SIMION va fi și ordinea de prioritizare.

Este un plan realizabil, iar un președinte, în persoana mea, și un guvern AUR, poate realiza până la 100.000 de apartamente pe an.

Degeaba încearcă cei de la PNL să spună că mințim românii sau că îi înșelăm. Asta fac, de fapt, de când a fost anunțat Planul Simion, și cei de la PNL și cei de la PSD: și-au pus trompetele politice să denigreze măsurile noastre.

Vă repet că, în momentul în care s-a creat acel contract au fost consultați avocați, juriști, astfel încât să ne asigurăm din toate punctele de vedere că nu se încalcă vreo lege.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button