Cel puţin 7.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19 la nivel mondial, arată un raport al Amnesty International

Cel puţin 7.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19 la nivel mondial, Mexicul fiind ţara cea mai afectată, potrivit unui raport Amnesty International (AI) publicat joi, relatează AFP.
„Faptul că peste 7.000 de persoane au murit încercând să-i salveze pe alţii reprezintă o criză de o amploare considerabilă”, a declarat Steve Cockburn, şeful programului de Justiţie socială şi economică al Amnesty International, citat într-un comunicat.
Printre aceste decese, cel puţin 1.320 au survenit în Mexic, „cel mai mare număr cunoscut pentru o singură ţară”, notează raportul intitulat „Preţul plătit pentru îngrijiri medicale”.
Un raport precedent al Amnesty International, publicat pe 13 iulie, menţiona 3.000 de victime în rândul angajaţilor în domeniul sănătăţii în întreaga lume. Situaţia se explică prin creşterea numărului de cazuri de infectări cu COVID-19 în mai multe ţări, precum şi printr-o disponibilitate mai mare a informaţiilor.
După Mexic se află Statele Unite (1.077 de decese), Marea Britanie (649), Brazilia (634), Rusia (631), India (573), Africa de Sud (240), Italia (188), Peru (183), Iran (164) şi Egipt (159), potrivit Amnesty.
„Toate cadrele medicale au dreptul să fie în siguranţă la locul de muncă, este scandalos că atât de mulţi oameni plătesc cel mai ridicat preţ”, a adăugat Cockburn.
În opinia sa, numărul declarat al victimelor în domeniul sănătăţii ar putea fi mai mic decât cel real în mai multe ţări, iar faptul că guvernul mexican dispune de o situaţie detaliată ar explica numărul mare declarat în această ţară în comparaţie cu alte state.
La nivel mondial, există 26,1 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus şi peste 865.000 de decese provocate de COVID-19.
Sursa: www.digi24.ro
- Marian Vanghelie și fratele său, trimiși în judecată în dosarul Economat 2 cu prejudiciu de aproape 50 de milioane de euro
După mai bine de 4 ani de anchetă, procurorii DNA au finalizat dosarul Economat 2 în care Marian Vanghelie, fratele său, alte 18 persoane și 11 firme sunt acuzate de un prejudiciu de aproape 50 de milioane de euro, potrivit portalului Tribunalului București. Vanghelie este acuzat că, în perioada 2018-2020, pe când era consilier la Sectorul 5, … - Daniel Băluță acuză o „mașină uriașă de propagandă” care „pompează ură” și spune că vocile critice la adresa PNL și USR sunt „puse în shadow ban”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, preşedinte al PSD Bucureşti, acuză existenţa unei „maşini uriaşe de propagandă” care „pompează ură” împotriva celor care se referă în mod negativ la PNL sau USR, transmite Agerpres. Potrivit acestuia, cei care nu susţin guvernul interimar, intră în „shadow ban” pe reţelele sociale, având vizibilitate restricţionată. „O maşină uriaşă de … - Nicușor Dan: „Europa a făcut greșeli”. Președintele critică politicile UE privind energia, apărarea și clima, într-un discurs de Ziua Europei „cu cărțile pe masă”
Nicușor Dan a declarat, în discursul live transmis de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni, că Uniunea Europeană a făcut mai multe greșeli strategice în ultimii ani, în special în domeniul energiei, apărării și politicilor climatice, însă a menționat că aceste lucruri pot fi discutate „cu cărțile pe masă”, nu prin „lozinci”, tocmai pentru că Europa este „o construcție democratică”. Președintele … - Ion Cristoiu: Pe cine va nominaliza Nicușor Dan în fruntea guvernului: Încercarea cu PSD va eșua
Ion Cristoiu crede că propunerea social-democraților pentru premier nu va avea succes. În opinia sa, după aceea PNL ar urma să vină cu propria opțiune de premier. „Deci prima încercare trebuie să fie obligatoriu de la PSD. Ea eșuează și apoi vine rândul… Mi se pare absolut normal, pentru că PSD-ul a provocat criza. Aici au dreptate liberalii. … - Omul cu „șpaga de supraviețuire” predică austeritatea: Dragoș Anastasiu spune că românii au trăit peste puterile lor
Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu a apărat, la Antena 3 CNN, măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan și a susținut că scăderea consumului era previzibilă, dar nu reprezintă un dezastru. Omul de afaceri a spus că România nu este în criză economică, ci într-o „contracție economică” dureroasă, dar necesară. Declarațiile au fost făcute în contextul în care efectele măsurilor …




