Legendarul Mike Tyson va reveni în ring la 54 de ani pentru un meci demonstrativ

Americanul Mike Tyson, una din legendele boxului, fost campion mondial la categoria grea, a anunţat joi că va reveni în ring la 54 de ani pentru un meci demonstrativ împotriva compatriotului său Roy Jones Jr, care este cu trei ani mai tânăr, pe 12 septembrie, la Los Angeles.
Mike Tyson, care difuzează de mai multe luni pe reţelele de socializare înregistrări foarte impresionante ale sesiunilor sale de antrenament, nu a mai boxat de 15 ani, de când a fost învins de puţin cunoscutul Kevin McBride, într-un meci în care a lăsat o imagine proastă, notează AFP.
Meciul dintre Tyson şi Roy Jones Jr. va avea opt reprize, potrivit ESPN. Duelul va avea loc la Dignity Health Sports Park din oraşul Carson (California), într-o sală ce poate primi 27.000 de spectatori. Ţinând cont de răspândirea galopantă a coronavirusului, este posibil ca meciul să se desfăşoare cu porţile închise.
Tyson are în cariera sa un bilanţ de 50 de victorii şi 6 înfrângeri. Jones Jr. (66 de victorii şi 9 înfrângeri) nu a mai boxat din 2018.
În luna mai, Tyson a negat că rivalul său Evander Holyfield îi va fi adversar la revenirea în ring pentru un meci demonstrativ. Tyson a explicat atunci că unicul scop al revenirii sale este strângerea de bani pentru acţiuni caritabile.
Tyson a fost primul campion mondial al greilor care a deţinut titlurile WBA, WBC şi IBF. Americanul a devenit cel mai tânăr campion mondial al greilor prin victoria reuşită în faţa lui Trevor Berbick, în 1986, la vârsta de 20 de ani. El calcă pe urmele compatriotului său Floyd Mayweather Jr şi ale filipinezului Manny Pacquiao, care au renunţat la retragere pentru meciuri demonstrative.
Jones Jr a fost campion mondial la patru categorii între 1993 şi 2004, la început la categoriile mijlocie şi supermijlocie, apoi la semigrea, pentru a câştiga în fine centura WBA a greilor.
Sursa: www.agerpres.ro
- Ibrahimovic, reacție virală după victoria Angliei cu Norvegia: „Se plimba pe teren”
Anglia s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal după 2-1 cu Norvegia. Zlatan Ibrahimovic a avut o reacția care s-a viralizat la adresa lui Noni Madueke, jucător care a fost schimbat la pauză de Thomas Tuchel. „Anglia a jucat cu unul mai puțin”, a punctat Ibra. Thomas Tuchel l-a folosit pe Noni Madueke titular contra … - VIDEO: Uraganul a pornit împotriva lui Simion. Călin Georgescu, baie de mulțime la Târgul de la Domnești, Argeș
Fostul candidat la Președinție Călin Georgescu a participat duminică la Târgul de la Domnești, din județul Argeș, unde a făcut o baie de mulțime și a susținut un discurs în fața celor prezenți. A vorbit despre credință, agricultură și „demnitatea omului care muncește”. Călin Georgescu îl eclipsează total pe impostorul George Simion. Potrivit presei locale, evenimentul … - CARACATIȚA DE LA MADR: Lux, nepotism și miliarde de euro pe filiera Olt. Sora directoarei Silvia Corcău, transferată strategic la APIA sub umbrela ministrului Barbu
În timp ce fermierii români sunt îngenuncheați de secetă și se luptă pentru subvenții de subzistență pentru a-și salva culturile pârjolite, la vârful Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) realitatea este cu totul alta. Aici, opulența și nepotismul sfidează orice limită, iar fondurile europene destinate irigațiilor par să fertilizeze doar conturile bancare și organigramele de … - Lovitură pentru fermieri! Vaccinarea oilor riscă să închidă piața europeană pentru România: pierderi uriașe
Lovitură dură pentru fermieri. Vaccinarea oilor ar putea bloca exporturile și provoca pierderi uriașe, avertizează cei din industrie. În timp ce autoritățile analizează posibilitatea vaccinării împotriva pestei micilor rumegătoare, crescătorii, abatoarele și procesatorii avertizează că o astfel de decizie ar putea închide piața europeană pentru carnea românească și ar provoca pierderi de miliarde de euro. … - Cod galben de furtuni, vijelii și grindină în aproape toată țara până luni seară!
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabil de duminică dimineața până luni seară, la ora 22:00. Meteorologii avertizează că fenomenele extreme, precum vijeliile, căderile de grindină și ploile torențiale, vor mătura succesiv mai multe regiuni, existând riscul producerii de …




