Vezi-ți de ale tale. Ambasadorul SUA a recomandat vânzarea unor active românești

Într-o ieșire publică necerută ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, a făcut o ieșire publică prin care a cerut Românilor să își vândă ce le-a mai rămas din avuție, adică din activele statului.
Redacția 60m.ro a solicitat la departamentul de stat un punct de vedere cu privire la cele expuse public de ambasador și se pare că afirmațiile sunt unele personale și nu directive venite pe linie diplomatică.
Nu ar fi prima oară când un oficial american și-ar folosi funcția publică pentru obținerea de avantaje personale sau pentru apropiați. Unii au făcut și pușcărie după pierderea mandatului.
Ca să fie mai clar, ambasadorul poate ne spune și cui să vindem și de ce nu, poate ne spune și la ce preț, eventual să vină cu cei interesați de mână și să se plimbe prin fața activelor ce au mai rămas după marele jaf, tot așa cum sunt plimbați domnii la curve ca să își aleagă.
Românii recomandă ambasadorului să își vadă de ale lui, că după 30 de ani de recomandări vedem unde suntem.
- Salarii nesimțite la stat: băieții deștepți din companiile naționale iau peste 15.000 de EURO pe lună! Cumulează câte două funcții, în timp ce românii sărăcesc!
- Orange România face profituri de aproape 700 de milioane de euro, dar își amenință angajații cu concedieri. Culisele mesajului trimis de CEO
- Omul multinaționalelor: cine este consilierul lui Nicușor Dan care a renunțat la 17.500 de euro lunar pentru o leafă la stat
- Scandal monstru Mureșan – Grindeanu! Premierul desemnat îl calcă în picioare pe liderul PSD: „Când a fost premierul lui Dragnea, el nu și-a dat demisia!”
- Nicușor Dan spune un „NU” categoric guvernării PSD-AUR! Președintele intervine dur în negocieri și dă un ultimatum partidelor!