PoliticăȘtirile 60m.RO

Vasile Nagy (AUR): Sunt necesare investiții masive în infrastructura rutieră. România are cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE

Deputatul AUR Vasile Nagy a afirmat, în cea mai recentă declarație politică a sa, că România trebuie să investească masiv în infrastructura rutieră și în soluții pentru siguranța rutieră – infrastructură adecvată pentru fiecare tip de mobilitate, programe de educație, reformă legislativa pentru introducerea tuturor principiilor europene în domeniu. 

Vasile Nagy a afirmat că extinderea rețelei de autostrăzi care să facă legătura cu restul Europei ar reprezenta atragerea de noi investitori în ţara noastră. „Este necesară accelerarea investițiilor publice, asigurarea resurselor financiare și umane corect dimensionate pentru implementarea cu succes a proiectelor de investiții, asumarea unor decizii strategice care să declanșeze reforme structurale și să asigure o capacitate administrativă sporită, prioritizarea investițiilor în domeniul transporturilor astfel încât să reflecte nevoile de conectivitate și de mobilitate, de reducere a aglomerărilor și de asigurare a fluenței circulației.”

Aceste investiții se pot face din fondurile europene nerambursabile, iar în paralel se pot face următoarele lucruri:

  • consolidarea parteneriatului dintre C.N.A.I.R. și autoritățile locale pentru implementarea unor proiecte de infrastructură de interes local și regional de natura variantelor ocolitoare, drumurilor de legătură la drumurile naționale, autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor alternative ca soluții pentru descongestionarea de trafic rutier, inclusiv modernizarea, reabilitarea acestora, precum și între C.F.R. – S.A. și autoritățile administrației publice locale, pentru modernizarea infrastructurii feroviare, în scopul introducerii trenurilor metropolitane și urbane
  • în domeniul fondurilor europene este prioritară închiderea P.O.I.M. 2014-2020, pregătirea viitorului exercițiu financiar P.O.T. 2021-2027 și lansarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Investițiile în infrastructură sunt importante ținând cont că România are cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE (96 de accidente mortale la un milion de locuitori, aproape dublu faţă de media din UE). Un număr estimat de 22.800 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE în 2019, cu aproape 7.000 de persoane, sau 23%, mai puţin decât în 2010, şi cu 2% mai puţin decât în 2018. România a înregistrat totuşi progrese în ultimii 10 ani, în condiţiile în care numărului de accidente rutiere mortale a scăzut de la 117 decese la un milion de locuitori în anul 2010 până la 96 de decese la un milion de locuitori, ceea ce înseamnă o reducere de 22%, însă cifrele sunt în continuare mari, iar principala cauză este lipsa infrastructurii. „Pe drumurile ciuruite de gropi, cârpite din loc in loc, cu zone periculoase fără balustrade, un sistem de semnalizare slab, se produc permanent ambuteiaje, fiecare perioadă aglomerata este marcată de cozi kilometrice, iar incidentele sunt nelipsite zilnic”, a precizat Nagy.

În concluzie, susține deputatul AUR, Romania trebuie să investească masiv și urgent în soluții pentru siguranța rutieră: infrastructură adecvată pentru fiecare tip de mobilitate, programe de educație, reformă legislativa pentru introducerea tuturor principiilor europene in domeniu.

Un transport sustenabil și eficient este important pentru a asigura legătura între regiuni și țări, conectând astfel piețe și persoane și contribuind la activitatea economică, la dezvoltare și la creștere. Drumurile joacă un rol semnificativ în acest sens, întrucât reprezintă soluția de transport cea mai utilizată în UE, atât pentru traficul de călători, cât și pentru traficul de mărfuri”, a mai spus Vasile Nagy.

Back to top button