InternaționalȘtirile 60m.RO
Decizie fără precedent a Germaniei: întreaga zonă a abatorului intră în carantină pentru a opri cel mai mare focar al Europei

Germania a impus carantina pentru zona din jurul abatorului. Sute de români se numără printre cei infectaţi cu noul coronavirus.
Potrivit CNN, carantina vizează 365.000 de oameni, toţi locuitorii zonei în care se află abatorul. Este o decizie fără precedent de la ridicarea restricţiilor luată de autorităţile germane. Hotărârea a fost anunţată de Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia.
Autorităţile germane au depistat 1.553 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar 650 dintre persoanele infectate sunt români. Nemţii se tem însă că numărul ar putea fi mult mai mare având în vedere că nu au fost încă incluse în statistici şi familiile celor infectaţi.
Sursa: www.mediafax.ro
- De la șef de galerie la șefia Senatului e drum lung! Un personaj care dormea în corturi se agață de putere
George Simion vrea șefia Senatului. Asta este, de fapt, știrea care face curățenie prin decorul ultimelor săptămâni. Liderii AUR au vorbit apăsat despre anticipate, despre întoarcerea la popor, despre resetarea clasei politice și alte lozinci bune de pus pe bannere. În culise, însă, se vede o miză mult mai concretă: al doilea om în stat. … - București, sub o nouă alertă de vreme severă. Temperaturile scad simțitor astăzi
Municipiul București se află sub alertă cod galben de ploi torențiale și vijelii emisă de meteorologi, valabilă pe parcursul întregii zile. Alerta cod galben a intrat în vigoare de la ora 10.00 și este valabilă până diseară, la ora 20.00. În acest interval, sunt prognozate instabilitate atmosferică, averse torențiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, vijelii, … - Ambasadorul SUA, mesaj pentru România, într-un editorial la 250 de ani de la fondarea SUA
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Darryl Nirenberg, afirmă, într-un editorial la 250 de ani de la fondarea SUA, că, în Bucureşti, această celebrare subliniază legătura profundă şi durabilă dintre Statele Unite şi România.„Naţiunile noastre sunt profund ancorate în valorile fundamentale ale civilizaţiei occidentale — credinţa, familia şi munca asiduă — tocmai principiile promovate de fondatorii Americii. … - Discursul lui Trump de 4 Iulie: ”Nu vom fi niciodată o țară comunistă”
În discursul său de Ziua Independenței SUA, Donald Trump a transmis că „Identitatea SUA este atacată din nou. Nu vom fi niciodată o țară comunistă”, adăugând că „Declarația de Independență a început o revoluție care este încă în desfășurare”. În discursul său de la Muntele Rushmore, cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Declarației de … - Locuitorii Capitalei, lăsați în întuneric: Sute de bucureșteni nu au energie electrică de trei zile, după vijelia de marți
Locuitorii din mai multe zone din Capitală, unele ultracentrale, precum Piața Romană, Primăverii, Dorobanți sau Dacia, au rămas fără curent de marți seară, când Bucureștiul a fost devastat de furtuni și ploi torențiale. „După furtuna din 30 iunie suntem fără curent electric în bd. Dacia 107”, a scris Mihaela N. Compania de electricitate nu răspunde …




